Fostul subprefect Daniel Moruzi a revenit pe postul de comisar din cadrul Gărzii Financiare Botoşani în urma unei decizii emisă de forurile centrale începând cu data de 8 octombrie 2012. Reîncadrarea a fost operată după aproape şase luni de zile de când Daniel Moruzi a obţinut o hotărâre judecătorească prin care era suspendată decizia de eliberare din funcţie din vara anului trecut.
În consecinţă, reîncadrarea fostului subprefect la Gardă este deocamdată provizorie întrucât se aşteaptă finalizarea şi celei de-a doua acţiuni înaintată în instanţă prin care se cere anularea deciziei de eliberare din funcţie a comisarului, în urma unui examen susţinut la Suceava. „
Decizia este provizorie din cauza faptului că mai avem un proces definitiv de anulare, practic acum s-a pus în aplicare decizia din martie de suspendare a deciziei de eliberare din funcţie, hotărârea din martie. În cazul celui de-al doilea proces privind anularea deciziei, acest proces este câştigat la Curtea de Apel şi este recursul la Înalta Curte de Casaţie, hotărârea este oricum definitivă şi asta ar putea fi finalul telenovelei noastre”, a declarat
Daniel Moruzi. Nu în ultimul rând, judecătorii au hotărât achitarea către comisar a unei despăgubiri egale cu salariile indexate cu rata inflaţiei de la data eliberării din funcţie şi până la cea a reintegrării efective, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu s-ar fi dispus măsura eliberării din funcţie. Cum Daniel Moruzi avea o retribuţie de 2.300 de lei, în decurs de 15 luni de la eliberarea sa din funcţie suma adunată numai din drepturile salariale este de 34.500 de lei.
CITEŞTE:
Fostul subprefect, plângere penală împotriva comisarului general al Gărzii