Directorul Serviciului de Edilitare din cadrul Primăriei, Corneliu Vicenţiu Daniliuc va trebui să scoată din buzunar circa 2.000 de euro, pentru repararea maşinii instituţiei cu care a făcut accident la Văculeşti. Potrivit viceprimarului Florin Ghiorghiţă, vehiculul se află încă într-un service-auto.”
Am fost ieri şi am văzut maşina, era scoasă cupola pentru a fi schimbată. Probabil, am înţeles că pe cupolă şi pe astea de caroserie a dat 1.000 de euro, iar reparaţiile restul sunt estimate tot cam pe undeva la 1.000 de euro, deci în jur de 2.000 de euro total îl costă. Dar nu ştiu sigur, pînă nu ne fac un deviz cei de la service…şi bineînţeles că plăteşte Cornel (n.r. Daniliuc)”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimar municipiul Botoşani. Edilul a mai afirmat că deocamdată nu ştie nimic la ce stadiu se află comisia de disciplină în privinţa cercetărilor declanşate în cazul acestui incident şi de asemenea nu ştie dacă a fost luată sau nu vreo măsură disciplinară. Directorul Primăriei, Corneliu Vicenţiu Daniliuc a provocat un accident de circulaţie cu maşina instituţiei pe data de 6 iunie 2010 la Văculeşti. La momentul producerii incidentului el se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.