38 de persoane se află pe lista botoșănenilor care au intrat într-un ANL din 2012 și până în prezent, fără să urmeze etapele prevăzute de legislația în vigoare privitoare la repartiția unui apartament destinat tinerilor. Cu toții par să se fi folosit de portița legislativă prin care a reușit să ajungă într-o astfel de locuință și Dana Lăzăruc, nepoata condamnatului penal Constantin Conțac, fost președinte PSD Botoșani.
Botoșăneanul a solicitat de la SC Locativa SA lista integrală, începând din anul 2012 și până în prezent, a botoșănenilor care au solicitat includeri în locuințe ANL. Din documentele oficiale reiese negru pe alb metoda prin care întâietate au avut alte persoane decât cele aflate pe lista de așteptare, care nu sunt puține, vreo 2.000 în total.
Exact așa cum am prezentat și într-o anchetă anterioară, sub pretextul că solicitantul dorea să-și perfecteze actele de identitate, se aproba o includere în spațiul locativ. Iar mai departe, titularul de contract renunța la înțelegerea contractuală cu SC Locativa SA, iar aceasta era preluată de celălalt chiriaș, adică cel primit în locuință prin includere. Astfel, deși potrivit listei de așteptare cu vreo 2.000 de oameni, respectivul nu avea dreptul să intre în acel moment într-o locuință ANL, reușea totuși acest lucru.
Portițe legislativă prin care a fost posibil acest lucru a fost însă închisă de Legiuitor anul acesta, prin vară, după ce probabil că s-a scos la iveală metoda prin care tinerii ce hibernau pe lista de așteptare, erau săriți când se elibera o locuință.
Ca atare, Legea nr. 221/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2014 pentru modificarea şi completarea art. 10 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, a fost modificată în iulie, fiind introdus un nou alineat care INTERZICE cedarea contractului:
”(12) Cedarea dreptului de folosinţă a locuinţei, repartizată în condiţiile alin. (3), de către titularul contractului de închiriere este interzisă, sub sancţiunea rezilierii de drept a contractului”.
În cazul Dana Lăzăruc prezentat de Botoșăneanul în data de 21 septembrie 2015, cel care a semnat includerea președintelui PES Activists Botoșani a fost viceprimarul Marius Buliga. Am revenit cu o întrebare de bun simț la edil: În mod firesc, la momentul în care se eliberează o locuință, următorul chiriaș care intră într-un ANL nu ar trebui să se regăsească pe lista de așteptare?
”În mod firesc, da. Când Locativa ne transmite locuințele libere, în momentul în care ei ne transmit că locuința este liberă, locuința vine la noi, luăm lista ANL care este aprobată în decembrie 2011 și următorul pe listă este chemat și se discută cu dumnealui. Asta e procedura”, spune viceprimarul Marius Buliga.
De menționat este faptul că, la momentul în care Dana Lăzăruc a fost contactată pentru un punct de vedere privitor la adresa la care locuiește în prezent, tânăra de la PSD a arătat că nu a fost niciodată pe respectiva listă.
Viceprimarul Marius Buliga a mai continuat și a explicat că, de fapt, Primăria Botoșani aprobă doar includerile în locuințele ANL, iar mai departe, Locativa este cea care perfectează noul contract prin care titularul cedează drepturile de folosință către sub-chiriaș.
Directorul adjunct al societății care gestionează spațiile locative ale municipalității a tranșat și el situația:
”S-a terminat cu chestia asta. Cine face chestia asta, vreau să o văd și pe asta”, făcând referire la modificările legislative din vară.
”Includerile în contract au fost făcute de către Primărie și s-a procedat cu acte în regulă, iar după până la 31 iulie, până a apărut noua lege, se putea, după o perioadă titularul să renunțe și renunța în favoarea lui acela care era inclus în contract. Plătit totul la zi, era OK, nu interzicea legea nicăieri. Noi Locativa nu știm cine are dosar de locuință la ANL, noi nu avem lista de așteptare”, a declarat Florinel Gornea, directorul adjunct de la Locativa.
Cum a fost totuși posibil să fie cerută includerea pentru perfectarea unui act de identitate când la dosar a fost anexat totuși un act de identitate? Mai exact, Dana Lăzăruc avea buletin, dar a vrut să intre într-un ANL ca să-și facă... buletin.
”Românul este foarte inventiv la prostii să facă, românul nu e inventiv la lucruri serioase. Dar la prostii, ne duce mintea cât încape. Deci, chiar dacă renunța titularul nu scria la lege că era interzis. Putea să renunțe în favoarea unuia care era în contract sau să renunțe de tot. Dacă renunța de tot, noi dădeam la Primărie și cui dădea Primăria, era problema lor”, mai explică Florinel Gornea.
Dana Lăzăruc a înaintat cerere de includere în ANL Cișmea pe data de 29 ianuarie 2015. S-a mutat acolo și a locuit în tot acest timp, explicând chiar ea că avea grijă de apartamentul titularei care a plecat la București să nască. Totuși, în lista furnizată de SC Locativa SA numele său nu mai apare, deși există o adresă oficială în acest sens. Ulterior, aceeași Dana Lăzăruc a deschis o acțiune în instanță împotriva publicației Botoșăneanul, a autorului articolului care a arătat șmecheria de care s-a folosit pentru a se muta la ANL Cișmea, a Primăriei, dar și a societății Locativa.
CITEȘTE ȘI:
CITEȘTE ȘI:
Conţac în pas alergător din închisoare: Ce avem noi aicea? - VIDEO
Dana Lăzăruc a intrat în PSD, partidul pe care l-a condus unchiul său Constantin Conțac, fost deținut la Penitenciarul Botoșani pentru o spălare uriașă de bani, de mai mulți ani de zile. Ascensiunea sa pe funcții din partid a fost posibilă cu largul sprijin al primarului Ovidiu Portariuc, care mai întâi a susținut-o pentru funcția de președinte al Organizației Municipale a Tinerilor din PSD, mai apoi pe cea de la Organizația Județeană TSD Botoșani, pentru ca la un moment dat să-i cedeze practic inclusiv locul său de la conducerea PES Activists.
CUM ȘI UNDE S-A DUS PREȘEDINȚIA PES ACTIVISTS BOTOȘANI DE LA PORTARIUC LA LĂZĂRUC
Ovidiu Portariuc a rămas fără preşedinţia PES Botoşani
Dar proptelile social-democrate nu se opresc aici. Dana Lăzăruc este nimeni alta decât fiica Elenei Lăzăruc, care în aprilie 2013, când fratele său se afla după gratii, a fost reconfirmată ca membru în Comisia Judeţeană de Arbitraj şi Integritate Morală a PSD Botoşani. Și asta după ce, în 2009, când PSD și PDL guvernau împreună (ce interesant, Primăria și Locativa, responsabile de accederea lui Lăzăruc jr. într-un ANL, sunt conduse acum de lideri ai celor două formațiuni!) ea a ajuns director adjunct la Direcția Agricolă. În perioada în care Constantin Conțac conducea PSD Botoșani, Elena Lăzăruc era inclusiv consilier județean. Social-democrat, bineînțeles.
Dincolo de toate aceste lucruri, rămâne o întrebare de bun simț: la ce bun mai face Primăria Botoșani condusă de PSD-istul Ovidiu Portariuc liste de așteptare dacă vine lidera TSD Botoșani, Dana Lăzăruc, cu buletinul și primește locuință ca să-și facă... buletin? Ar fi fost interesant și un răspuns și de la Dana Lăzăruc. Nu s-a obosit însă să răspundă întrebărilor pe care i le-am adresat încă de pe 21 octombrie.
CU CE SE OCUPA MAMA DANEI LĂZĂRUC ÎN PSD BOTOȘANI:
PSD Botoşani, un partid de 7 miliarde în care morala este împărţită de Răzvan Rotaru, sora lui Conţac şi fiica lui Vâzdoagă
Un botoșănean a devenit viral după ce „și-a parcat” BMW-ul direct pe pârtie – VIDEO
Oana Sava
Dec 27, 2024
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Iftime nu are modele în fotbal: Nu vreau să fiu patron ca Șucu / Becali nu a plătit brandul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Ministrul iubit de botoșăneni reclamat că și-a bătut soția
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Comercianții nu mai sunt obligați să dea bon fiscal la tranzacțiile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile