"Sărbători fericite, pentru noi, pompierii botoșăneni, sunt acele momente când dăruim. Și dacă zi de zi întindem o mână de ajutor celor care ne solicită sprijinul, astăzi am oferit bucurie copiilor de la „Casa Ruxandra”." se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.
"Profund impresionați de poveștile lor de viață, salvatorii botoșăneni au dorit să le aducă celor șapte copilași, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, un strop de alinare şi le-au dus obiecte de strictă necesitate, dulciuri, alimente și articole de îmbrăcăminte.
Bunurile au fost achiziţionate prin contribuția angajaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani. Dăruind câte puţin, fiecare coleg a adus zâmbete pe faţa acestora.
Și pentru că de pe masa de Paște nu pot lipsi alimentele tradiționale, pompierii au încondeiat ouă împreună cu locatarii „Casei Ruxandra”. Emoționați, copiii și-au primit darurile cu o bucurie pe care doar în ochii unui suflet curat o poți vedea.
La rândul lor, ne-au dăruit zâmbete și îmbrățișări, un „Paște” pe care îl vom păstra permanent în inimile noastre" se mai arată în comunicatul de presă.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024