Bogdan Andone (49 de ani) a plecat de la FC Botoșani joi, la doar aproximativ șase luni după ce a preluat echipa.
Antrenorul român a fost înlocuit cu Liviu Ciobotariu din cauza ieșirii nervoase din meciul cu Oțelul Galați, din prima etapă, dar și deoarece a avut un discurs extrem de dur la flash-interviu, despre central și cei care l-au delegat, scrie digisport.
Inițial, s-a crezut că Andone va primi banii pe tot restul contractului, prelungit recent până în iunie 2026. Asta ar fi însemnat 276.000 de euro. Însă, din informațiile digisport.ro, înțelegerea a fost alta.
Părțile au decis de comun acord ca Andone să primească salariul pe 6 luni la despărțire (72.000 de euro), plus încă atât la finalul anului.
S-au negociat mai multe variante - una era ca Andone să primească pe loc 72.000 de euro și salariul în fiecare lună, până când își găsește o nouă echipă, fie că asta s-ar fi întâmplat luna viitoare, fie la finalul contractului.
Însă, cel mai probabil de teama de a nu ajunge să îl plătească pe Andone până în iunie 2026, FC Botoșani a preferat varianta care a și rămas până la urmă în picioare.
În ziua în care moldovenii au anunțat noul antrenor, Valeriu Iftime a intervenit telefonic la Fotbal Club și a dezvăluit câteva detalii de culise despre plecarea lui Andone.
"Mă simt nelalocul meu. A fost despărțirea de Andone și nu a fost așa cum mi-am dorit eu să fie vreodată. Eu am fost mai mult decât fair-play cu Bogdan și am făcut tot ce mi-a zis. Credeam că despărțirea noastră va fi în termeni...
Da, mi-a cerut banii, nu mai contează. Dacă exista ceva ce nu funcționează, trebuie să ne despărțim. A fost foarte sever Bogdan cu mine, ceea ce nu cred că mi se potrivește. Dar a fost foarte politicos. Ca o joacă în Parlament, umblă cu icoana după el, dar vorbește tot ce trebuie.
Nu ieșea din curte fără niște bani. Regulamentar avea dreptate, dar credeam că va fi o stare de bune maniere. Îți dau bani până termini un contract. Eu nu am vrut să plece. S-a creat o chimie proastă după incidentul din prima etapă și că nu am adus ce fotbaliști a vrut el.
I-am zis de două luni: 'adu ce fotbaliști vrei tu, că îți dau bani!' Bogdan, rămânem amici. Îți dau niște bani într-un timp, omenește. Nu îi port pică, dar îmi e ciudă foarte mult că nu toți oamenii sunt ca Ciobotariu, Leo Grozavu, Teja sau cine a mai fost la mine.
Avem o anumită conduită. Era clar că după incidentul acela e greu să stea la noi. Patru etape suspendare... A vrut să plece numaidecât. Eu în niciun caz nu l-am agresat. Am vorbit politicos cu el. I-am zis că după meciul acela de la Iași că mai bine ne despărțim, că ceva nu e bine", a declarat Iftime.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile