Judecătorii care au avut în atenție dosarul crimei de la Pacea au stabilit și o serie de daune morale și materiale pentru familia victimei, eleva Petronela Mihalachi, care s-a constituit parte civilă în procesul penal care s-a judecat la Tribunalul Botoșani.
Sentința finală a fost tranșată, ce este drept, la Curtea de Apel Suceava, unde judecătorii au diminuat condamnarea lui Bogdan Ionel, de la 14 ani de închisoare cu executare, la 9 ani. Decizia a fost făcută publică pe data de 4 decembrie 2019.
În același timp, Curtea de Apel Suceava a menținut în schimb daunele stabilite de prima instanță, în cazul de față Tribunalul Botoșani.
Magistrații au decis ca familiei victimei să îi revină suma de 210.500 de lei, din care 10.500 daune materiale și diferența de 200.000 de lei sub formă de daune morale.
Ceea ce înseamnă că, dacă vreunul dintre părinții lui Bogdan Ionel dețin un apartament sau o casă sunt pasibili de executare silită. Iar asta, în condițiile în care familia Petronelei Mihalachi va apela la serviciile unui executor judecătoresc pentru punerea în aplicare a sentinței judecătorești, după comunicarea oficială.
25 aprilie 2018
Pe data de 25 aprilie 2018, Bogdan Ionel, un soi de fotograf, a mers cu Petronela Mihalachi în pădurea de la Pacea, pentru o ședință foto. Fotografii nu a făcut, în schimb, pe lângă aparat a avut la el și un cuțit cu care a înjunghiat-o pe elevă, de 32 de ori.
Ulterior au circulat mai multe variante pe marginea motivului care a dus la această crimă șocantă între doi copii. Adevărul rămâne blocat în dosarele de la instanță, având în vedere că procesul în întregul lui s-a judecat cu ușile închise, nefiind publică niciuna dintre mărturiile celor care au avut informații despre acest caz și care se apropie de adevărul petrecut între copaci de pe varsantul de la Pacea.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024