Băiețelul are nevoie de un transplant de celule stem, însă cei 12.000 de euro pentru intervenție sunt imposibil de strâns pentru familia celui mic.
La 7 ani, David stă în picioare susținut de un cadru, dar cel mai adesea de părinți. De curând a făcut primii pași. E un copil vesel căruia îi place să se joace. Copilăria e însă veselă și tristă pentru David. S-a născut prematur, la numai 26 de săptămâni, printr-o operație de cezariană făcută de urgență. Imediat după naștere băiețelul a intrat în stop cardiorespirator. Timp de câteva zeci de secunde creierașul lui a fost privat de oxigen. Deși medicii au reușit să-l salveze, leziunile provocate în timpul șocului nu au putut fi șterse. David a început să facă convulsii neonatale, care ulterior s-au transformat în crize epileptice.
„A fost un șoc pentru noi. Nu am avut probleme în timpul sarcinii, chiar deloc. Totul a fost perfect până în săptămâna 26 când am avut contracții puternice și am ajuns de urgență pe masa de operație, fiind în pericol și eu și copilul. După naștere David a trecut și printr-o hemoragie intra-ventriculară de gradul 4, care a lăsat și ea sechele cu care ne luptam si astăzi. Nașterea prematură l-a lăsat cu multiple diagnostice de la tetrapareză spastică, hipoplazia pontocerebeloasă până la epilepsie",
povestește Cristina Petrișor, mama lui David.
De la 5 luni, băiețelul își începe ziua cu terapii de recuperare. Astăzi reușește să se ridice susținut, să facă câțiva pași ținut de mânuță. Pe lângă handicapul de mobilitate, băiețelul are și un retard pe parte cognitivă. Deși a împlinit 7 ani, David gândește ca un copilaș de numai 2 anișori. Cu ajutorul logopediei și a altor terapii alternative, băiețelul a început să vorbească.
„Prognosticul cu care am plecat din maternitate a fost foarte prost. Ni s-a spus că nu va putea niciodată să facă nimic, că va fi o legumă toată viață, dar iată că prin: muncă, terapii, grijă, atenție, iubire l-am ajutat să progreseze. Noi căutăm neîncetat soluții, așa am aflat de posibilitatea efectuării unui auto-transplant de celule stem în Austria. Medicii de acolo ne-au spus că intervenția i-ar reduce numărul de crize epileptice. Ne-ar bucura tare mult, pentru că în acest moment sunt destul de agresive. De multe ori suntem nevoiți să întrerupem terapia pentru o zi sau două, depinde în cât timp își revine el. Au fost dăți și când în urma crizelor epileptice repetate David a uitat tot ce învățase în ultimele săptămâni și a trebuit să o luăm de la capăt",
spune mama lui David.
Coșmarul familiei Petrișor s-ar putea încheia la Viena, acolo unde o clinică privată a acceptat să facă transplantul. Părinții lui David au însă nevoie de ajutor, intervenția costa 12.000 de euro.
„Soțul muncește ca sofer (ride sharing) și are un venit de aproximativ 2.000 de lei pe luna. Eu stau acasă cu David. Starea lui nu îmi permite să îl înscriu la grădiniță: nu mănâncă singur, nu se îmbracă singur, nu se spală singur. În plus, are nevoie de prezența mea la terapie. David este singurul nostru copil și vrem să îi oferim tot ce putem pentru că merită, pentru că muncește foarte mult. L-am integrat în societate și suntem mândri de el și de tot ce a realizat până acum! Sperăm să ajungem și în momentul în care să mergem și la grădiniță și la școală. Nu ne dăm bătuți!"
spune mama băiatului.
„Pentru ca David să poată avea o viață cât mai apropiată de normal, cei 12.000 de euro trebuie strânși până la începutul lunii septembrie, când este programat transplantul. Fără ajutorul nostru, va fi imposibil pentru familia lui să îi ofere această șansă. Orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă" îl aduce pe băiețelul de 7 anișori mai aproape de o viață normală."
Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.
Dacă se apropie ziua ta de naștere, o poți dona în numele acestei cauze. Intră pe https://salveazaoinima.ro/fundraising și vezi cum poți fi minunea de care are nevoie David!
Pentru donații din partea companiilor accesează: https://salveazaoinima.ro/david-petrisor/
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ"
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele David Petrișor.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024