SC Five Continents Group Răchiti - Botoşani lansează o nouă gama de produse lactate proaspete sub gama “ DE BĂUT”. Este vorba de patru produse, toate în recipiente de 330 grame.
Mai exact, vorbim despre Sana cu 3,6% grăsime, Iaurt cu 3,5% grăsime, Lapte bătut cu 2% grăsime şi chefir cu 3,3% grăsime.
Reprezentanţii prestigioasei companii menţionează că toate sunt fabricate din lapte proaspăt românesc 100% colectat de la fermele din zona Botoşanilor, fără adaosuri de aditivi, în afara culturilor de bacterii lactice selecţionate care le imprimă gustul şi aroma specifice fiecărui sortiment.
Produsele sunt realizate într-un sistem de management al siguranţei alimentului certificat conform FSSC 22000, care le asigură calitatea şi încrederea consumatorilor.
“Produsele lactate acide pentru băut sunt realizate prin fermentarea laptelui cu culturi selecţionate de bacterii lactice, într-o vană de inox, după care coagulul este amestecat uşor şi răcit în acelasi timp, ca să se păstreze consistenţa cremoasă, aciditatea moderată şi aromele şi gusturile specifice. Se ambalează în ambalaj PET de 330 g, cantitate suficientă pentru o mică gustare, simplă sau asociată cu un corn, covrig, baton, croissant etc.”, se arată într-un comunicat trimis de “Five Continents Group”.
Sana, iaurtul, laptele bătut şi chefirul din gama menţionată se păstrează la o temperatură cuprinsa între 2 - 6 grade Celsius, recomandându-se agitarea înainte de consum.
Valorile nutriţionale, compoziţia şi elementele de marcare legală se regăsesc pe fiecare ambalaj.
“Vă invităm să le degustaţi şi să le consumaţi cu încredere deoarece sunt fabricate de o companie românească serioasă, care îşi respectă sloganul: «Five Continents Group Botoşani Quality, calitate de 5 stele»”, se arată în finalul comunicatului.
VEZI ŞI:
Botoșănean ARESTAT după ce a intrat cu forța peste soție în apartament
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Scene OBSCENE în parc: Un botoșănean a fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
PERCHEZIȚII la Botoșani în dosarul mercenarilor lui Horațiu Potra – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Vremea se răcește brusc în toată țara: Șefa de la Meteo, anunț de ultimă oră
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile