În prima zi de campanie electorală, la orele amiezii, liberalii botoșăneni au organizat o conferință de presă în care au venit cu clarificări cu privire la absența de noaptea trecută când o tradiție pornită din 2008 scotea competitorii electorali la lipit afișe.
A vorbit Cătălin Flutur, co-președintele PNL Botoșani și candidat la Primăria municipiului reședință de județ.
”Legile electorale s-au schimbat substanțial în acest moment, sunt mult mai drastice și cred eu, mult mai corecte. PNL, candidații PNL, echipele de campanie, vor respecta întru totul legea și cred că este momentul să suflăm și în iaurt pentru că sancțiunile actuale sunt colosale și nici un partid foarte puternic nu le poate plăti darămite un competitor independent”
Cătălin Flutur, candidat PNL la Primăria Botoșani
Liderul liberalilor a mai arătat că pornindu-se de la acest scrutin electoral tactica de campanie se va schimba.
”Am vrut să facem altceva, dacă modelele au fost copiate până acum, noi PNL am zis că vom face altceva în această campanie, o campanie curată, transparentă, în care să organizăm o conferință de presă și la lumina zilei, pentru că nu ne e frică de botoșăneni vom ieși la lumina zilei la lipit afișe”
Cătălin Flutur, candidat PNL la Primăria Botoșani
Mai departe, aspirantul la un nou mandat la Primărie a arătat că PNL va respecta legea date fiind sancțiunile aspre prevăzute de legislația electorală.
”Ei nu au ieșit dintr-o ecuație a lor de campanie și am văzut câteva plângeri din partea PSD pentru perioada de campanie. Îi anunțăm pe colegii noștri că am respectat întru totul legislația electorală. Dar nu putem să trecem cu vederea faptul că, ceilalți competitori electorali au încălcat legea”
Cătălin Flutur, candidat PNL la Primăria Botoșani
Printre altele, Cătălin Flutur a făcut referire la un articol din Legea 115 care spune că pe fiecare panou se poate lipi un singur afiș electoral. (G.E.)
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024