S-au blocat deja 10.000 de carduri sociale. Cardul conține 250 de lei și poate fi folosit în mai multe magazine alimentare.
Autoritățile din România au decis să le ofere cetățenilor cu venituri mici un ajutor financiar sub formă de tichete sociale.
Însă, Guvernul s-a lovit de o mare problemă. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a explicat de ce s-au blocat deja bonurile.
10.000 de tichete sociale nu mai pot fi folosite din cauza tentativelor de fraudă. Mulți dintre românii care au primit acest ajutor financiar au vrut să vândă voucherele la un preț mai mic decât valoarea acestora. Alții, în schimb, ar fi încercat să cumpere băuturi alcoolice, tutun sau alte produse care nu sunt permise. Anunțul a fost făcut chiar de către Guvern.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a transmis că mai bine de 10.000 de carduri pe care românii primeau bonuri sociale au fost deja blocate, „fie ca urmare a modului defectuos de folosire a lor, fie că sunt probleme de identitate a beneficiarilor de vouchere. Este o datorie a beneficiarului să înțeleagă că ele au fost date pentru a sprijini populația și pentru a nu face comerț cu ele”.
Nu toată lumea are dreptul la aceste tichete sociale. Categoriile ajutate de Guvernul României sunt pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei.
De asemenea, primesc vouchere sociale persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei. familiile cu cel puțin doi copii în întreținere (venit net lunar per membru mai mic sau egal cu 600 lei, familiile monoparentale (același venit menționat anterior), cuplurile care au stabilit dreptul la ajutor social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare. Inclusiv românii fără adăpost primesc aceste bonuri, potrivit playtech.ro.
Voucherele de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul acestui an. Sumele sunt valabile 12 luni (1 an). Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari, dar sunt și unele cazuri excepționale.
De exemplu, dacă beneficiarul nu se poate deplasa la magazin, atunci poate încredința cardul unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024