(P) Toți suntem sătui și bombardați de oferte și reclame care mai de care mai false, enervante și exagerate. De la tratamente, sfaturi, servicii, cărți și multe altele, pe net găsești orice. În condițiile date, noi credem că cel mai important este să știi de unde și ce să alegi. De aceea, îți oferim gratuit consultații medicale tip ”a doua opinie”, servicii de asistență juridică pe durata șederii în Turcia și consultanță pentru alegerea serviciilor de cazare adecvate.
În ceea ce privește serviciile medicale, este deja un trend să apelăm la serviciile unităților medicale din Turcia. De ce? Păi, e simplu: acolo, condițiile și dotările din domeniul medical sunt cu mult peste cele de la noi.
La fel și prețurile care, cu tot cu cazare, masă și analize, sunt adeseori mai mici decât cele din ofertele spitalelor sau clinicilor de la noi.
Creată după ideea medicului Murat Gulseven, doctor în medicină cu 30 de ani de experiență directă în medicina din Turcia, www.tratamente-turcia.ro este o platformă online ce intermediază accesul pacienților români la serviciile medicale turcești de calitate.
Adică simplifică tot procesul prin care un pacient poate ajunge la cele mai bune clinici din Turcia, cu un minim efort. Intri pe site, ne suni sau ne contactezi prin mail sau whatsapp și încercăm să identificăm medicul sau echipa medicală potrivit/ă ție.
Odată identificat specialistul, ne ocupăm de toate detaliile. Transferul de la și la aeroport, programarea intervenției medicale, asigurarea serviciilor de traducere, transferul de la și la spre hotel, cazarea All Inclusive, toate sunt în sarcina noastră și toate sunt incluse în prețul afișat.
Tu trebuie să te ocupi doar de transport.
Foarte important, www.tratamente-turcia.ro asigură gratuit fiecărui pacient servicii ”a doua opinie”, servicii de asistență juridică și consultanță pentru serviciile ”hospitality”.
Compania este fondată de specialiști cu experiență de zeci de ani în domeniile: medical, ospitalier, juridic și de relații publice, atât turci, cât și români.
Ce avem în plus față de alte firme sau platforme de acest gen? Faptul că fiecare dintre noi, cei care lucrăm la acest proiect, dar și cei cu care colaborăm, este un om cu valoare, cu principii, cu bun simț și cu compasiune.
Cât de importante sunt aceste calități și ce legătură au cu domeniul medical? Un om cu valoare întotdeauna va oferi produse și servicii valoroase clienților lui. Iar un specialist va respecta întotdeauna etica și deontologia care stau la baza profesiei sale.
Noi credem că cea mai bună reclamă o fac pacienții noștri, de aceea vă lăsăm mai jos câteva dintre review-urile lor:
Într-un moment în care cariera fotbalistului Cristian Vărjitoarea de la Petrolul Ploiești a fost pusă în pericol de o problemă la inimă, echipa www.tratamente-turcia.ro a identificat în Istanbul echipa medicală potrivită. Intervenția chirurgicală nu doar i-a salvat viața, dar i-a redat posibilitatea de a juca în continuare fotbal.
„Totul a decurs normal. Mă simt foarte bine după operație datorită medicilor și tuturor care s-au implicat în asta”, spune Cristian Vrăjitoarea, fotbalist FC Petrolul Ploiești.
Ioana Andreea Dorohoi, miss Tourism Europe, a apelat la serviciile Tratamente-Turcia.ro pentru a-i identifica cea mai bună opțiune de rinoplastie. Iată ce spune după intervenția medicală:
„Pe internet găsești o mulțime de review-uri negative și nu orice doctor este bun, dar sunt foarte fericită că am găsit acest spital, această agenție și acest doctor.
Totul a decurs mai bine decât mă așteptam, mi-au oferit calmante și medicamente și nu am avut dureri după operație. După cum se poate vedea, nu sunt vânătă în jurul zonei operate.
Doctorul este un adevărat specialist. Toată lumea se comportă foarte drăguț cu mine și am avut un sentiment de siguranță încă din momentul în care i-am întâlnit, am știut că sunt pe mâini bune și că totul va decurge așa cum trebuie”.
Andreea Bisericaru este una din zecile de paciente care au apelat la serviciile www.tratamente-turcia.ro atât din motive de sănătate, cât și din motive estetice. Acum, după operația din Turcia, a revenit la o viață normală.
”Am ales această oportunitate deoarece am avut dificultăți cu respirația. Domnul doctor Atahan Agrili ester o persoană de foarte mare încredere. Îți oferă încredere în tine și asistența necesară și pe parcursul operației și după operație”.
Violeta Toncea este o româncă pentru care problemele cu greutatea și frica de operații i-au stat în calea fericirii. Acum, după ce, prin intermediul www.tratamente-turcia.ro, s-a operat la spitalul Medical Park, este fericită:
”M-am operat la spitalul Medical Park de gastric sleeve. A fost super OK. M-am simțit super. Doctorii sunt foarte OK, asistentele la fel de bune. Doamna noastră traducător ne-a ajutat foarte mult în tot. Tot ce am avut nevoie ni s-a oferit.
Vreau ca toată lumea să înțeleagă că este super treabă aici, la Medical Park. Vă mulțumim din suflet pentru ajutor”.
Această listă ar putea continua cu zeci de oameni a căror viață s-a schimbat în bine după ce au apelat la serviciile noastre.
Pentru noutăți din viața medicală din Turcia, dar și pentru obține oferte pentru tratamente și intervenții în spitalele și clinicile de aici, accesați site-ul nostru, www.tratamente-turcia.ro sau contactați-ne pe numărul de whatsapp: 0746.99.22.22.
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Șoferul care a omorât-o pe Beatrice NU trebuia să fie la volan
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
România sub ALERTE meteo: În ajun de Crăciun vor fi precipitații în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ACUM: Revoluționarii și șefii din administrație se pregătesc să comemoreze eroii din 1989
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile