Toți profesorii, medicii pediatri, de familie sau specialiștii care intră în contact cu copiii, precum și actorii de la teatrele de copii, animatorii de la petreceri, antrenorii din cluburile sportive, psihologii și oricine lucrează cu cei mici sunt obligați să prezinte la locul de muncă un document.
Este vorba despre „certificatul de integritate comportamentală”, care confirmă că nu sunt agresori sexual sau că nu au avut deviații de conduită.
Această adeverință se eliberează de Poliție, instituția care gestionează Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
Obligativitatea acestui certificat de integritate este menționată în Legea privind Registrul automatizat, ale cărei prevederi au intrat în vigoare de la 1 septembrie 2019.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tiktok riscă o amendă de milioane de euro pentru Călin Georgescu: Democrația este sub atac
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Materiale esențiale pentru o construcție durabilă și bine izolată
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024