La mai puțin de o lună după ce au promis la Botoșani o autostradă pentru Moldova, copreședinții PNL și-au repetat făgăduința la Bacău. Săptămâna trecută Alina Gorghiu și Vasile Blaga au anunțat în orașul lui Bacovia că au planuri mari pentru regiunea Moldovei și că vor să relanseze nord-estul țării.
Cele şase judeţe din componenţa Regiunii de dezvoltare Nord-Est (Moldova) constituie o prioritate pentru liberali, după cum au susţinut, sâmbătă, la Bacău, copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga.
„Moldova, al cărui destin s-a legat foarte mult de administraţia PSD, este una din regiunile care a suferit de-a lungul timpului din lipsa investiţiilor în infrastructură, a investiţiilor directe şi, implicit, din lipsa locurilor de muncă nou create. În această zonă s-au înregistrat, de-a lungul anilor, recorduri peste recorduri în ceea ce priveşte sărăcia, motiv pentru care ne-am propus ca prioritate dezvoltarea zonei, atât prin programul de guvernare al PNL, dar şi în proiectele locale pe care fiecare candidat din judeţele componente le va prezenta opiniei publice”,
Alina Gorghiu, copreședinte PNL.
Potrivit acesteia, „elementul cheie pentru a scăpa populaţia de a mai fi captivă PSD” l-ar constitui „dezvoltarea marilor oraşe, dezvoltarea marilor comunităţi locale”. Pentru acest lucru „este nevoie imperioasă”, după cum susţine Gorghiu, de realizarea de autostrăzi către Uniunea Europeană şi revitalizarea activităţilor industriale.
La rândul său, copreşedintele PNL Vasile Blaga a subliniat „necesitatea îmbunătăţirii urgente a infrastructurii” în Moldova, văzută drept „condiţie obligatorie şi deci prioritate în proiectul PNL de dezvoltare a zonei”, având în vedere că peste doi ani se va sărbători un secol de la Marea Unire.
„Nici în perioada interbelică, pe care uneori am impresia că îi lăudăm prea mult, nici comuniştii, nici după 1989 nu au reuşit să facă două autostrăzi care să lege provinciile istorice ale României. Aceasta este o sarcină prioritară a viitorului guvern liberal. Prea multe studii de fezabilitate, prea puţine lucruri concrete. Dacă ar fi o autostradă care să lege Moldova cu Uniunea Europeană, prin Ardeal, oare crede cineva că s-ar opri investiţiile vestice la poalele munţilor? Desigur că s-ar amplifica prezenţa investitorilor în Moldova. Trist este faptul că moldovenii demonstrează că sunt oameni harnici oriunde ar lucra, dar nu au condiţii de infrastructură şi investiţii pentru a şi-o manifesta”,
Vasile Blaga, copreședinte PNL.
El a precizat că „proiectul PNL vizează tocmai găsirea de resurse certe pentru a micşora decalajele între regiunea Moldovei şi zona Ardealului”.
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024