Meteorologii estimează că temperaturile se vor menţine peste mediile specifice acestei perioade în următoarele zile, însă vremea se va răci la mijlocul lunii decembrie.
De asemenea, sunt aşteptate şi precipitaţii, mai ales după 8 decembrie, potrivit prognozei Administraţiei Naţională de Meteorologie pentru intervalul 5-18 decembrie, potrivit publicația Libertatea.
Probabilitatea de precipitații se va menține în general ridicată pe aproape tot parcursul perioadei, dar mai ales în a doua jumătate din interval, anunţă ANM.
În prima săptămână din interval, valorile termice vor fi în creștere și vor ajunge să caracterizeze o vreme cu mult mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă din an. Media maximelor va urca de la 1…2 grade, spre 10…11 grade, iar cea a minimelor, de la -2…-1 grad, până la 4…5 grade.
Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire până în data de 13 decembrie, când media valorilor diurne va ajunge la 5 grade, iar a celor nocturne la -2…-1 grad, iar până la sfârșitul intervalului, variațiile vor fi nesemnificative.
Vor fi condiții de precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, dar mai ales în jurul datelor de 12 și 15 decembrie.
Citeşte întreaga ştire: Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea se va răci de la mijlocul lunii decembrie
(Sursa Foto – Depositphotos.com)
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile