Consiliul Județean Botoșani continuă investițiile în sistemul sanitar.
Pe lângă proiectele de dezvoltare și dotare a Spitalului Județean Botoșani, un accent important s-a pus și pe Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga.
Echipa Consiliului Județean a depus la finanțare prin Programul Interreg VI-A NEXT România – Republica Moldova 2021– 2027, în parteneriat cu Centrul de Sănătate Anenii Noi, un proiect în valoare de 1,5 milioane euro, din care grantul reprezintă 90%, iar cofinanțarea care va trebui să fie asigurată de cei doi parteneri – 10%. Partea de proiect ce-i revine Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga este de 1,05 milioane euro.
„Prin acest proiect urmărim creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților internați la Sanatoriul Podriga, prin îmbunătățirea infrastructurii. Concret, se are în vedere reabilitarea Pavilionului 2 și construirea unei cantine noi, pe care o vom dota cu echipamente moderne. De asemenea, personalul medical va participa la schimburi de experiență cu colegii din Anenii Noi”,
a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Proiectul depus pe fonduri transfrontaliere pentru Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga nu este singular. Consiliul Județean Botoșani a mai depus alte două proiecte importante care vizează această unitate medicală. Astfel, în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, a fost depus un proiect care vizează reabilitarea seismică a clădirii principale a Sanatoriului, în valoare de 4,25 milioane euro. Acesta a fost inclus pe lista sinteză a Ministerului Dezvoltării.
„Împreună cu noua echipă managerială de la Sanatoriul Podriga am încercat să valorificăm toate oportunitățile de finanțare și să schimbăm în bine această unitate sanitară. Meritul major îl are doamna manager Larisa Magdalena, care a adus un suflu nou și a impulsionat munca echipei de la Podriga”,
Cristian Nistor, administratorul public al județului Botoșani.
De asemenea, Consiliul Județean a depus la finanțare prin intermediul Fondului pentru Modernizarea României un proiect de realizarea a unei centrale fotovoltaice cu o putere de 99,36 KWp. Proiectul, în valoare de 140 de mii de euro va fi destinat autoconsumului Sanatoriului Podriga pentru a reduce cheltuielile cu energia electrică.
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024