Nu a fost recunoscut de familie şi nici nu a beneficiat de averea acesteia. Era un om deosebit de inteligent şi reuşea să se adapteze rapid oricărei slujbe. În plus avea o carismă deosebită şi un suflet bun.
Nicolae Sofian este cu siguranţă unul dintre cei mai importanţi filantropi botoşăneni. A avut rang boieresc, a fost primar al Botoşaniului şi chiar senator după 1876.
Drumul său pe scara socială nu a fost însă lipsit de griji, ca a unui fiu de boier get-beget. Din contră, a fost anevoios şi a presupus sacrificii şi o muncă susţinută.
Nicolae Sofian s-a născut în anul 1812, în târgul Botoşanilor, pe atunci o aşezare urbane cosmopolită şi destul de dezvoltată datorită comerţului armenesc şi evreiesc. În oraş însă locuiau şi mulţi boieri români care începeau să-şi lase moşiile de la ţară pe mâinile arendaşilor şi administratorilor pentru traiul de la oraş. În familia unei oarecare Sofia, fiică de boier rămasă la oraş, unde putea duce o tumultoasă viaţă boemă, s-a născut şi Nicolae.
Nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. Era copil din flori. Cel puţin asta arată cronica lui Constantin Sion, „Boierii moldoveni„ scrisă în secolul al XIX-lea. „Sofian, moldovean; un Neculai, ficior unei Sofia, născut în dudaie cu mai mulţi taţi, s-au înfiinţat porecla de pe numele maică-sa, decât, ca să nu poată nimeni zice că e ficior de curvă“, se arată în cronica lui Sion, potrivit Adevărul.
Nu a fost recunoscut de familie şi nici nu a beneficiat de averea acesteia. Nicolae Sofian şi-a făcut însă singur norocul. Se sugerează că era un om deosebit de inteligent şi reuşea să se adapteze rapid oricărei slujbe. În plus avea o carismă deosebită şi un suflet bun.
Toate aceste calităţi, împreună cu o hărnicie de invidiat, l-au propulsat rapid pe Nicolae Sofian în societatea botoşăneană. Până la 34 de ani, negoţul dar şi slujbele pe la curţile boiereşti i-au adus o avere de şase milioane de lei. Era deosebit de apreciat, pentru priceperea sa în domeniul administraţiei şi finanţelor, ceea ce i-a uşurat şi mai mult ascensiunea.
Tot în jurul vârstei de 34 de ani, reuşeşte să obţină primul său rang boieresc. Mai precis îşi cumpără rangul de stolnic.
„Slujind pe la boieri au strâns parale şi pe la 1846 şi-au cumpărat un decret de stolnic“, se arată tot în cronica lui Sion. După 1850, Nicolae Sofian ajunge singurul moştenitor al familiei. Pe scurt, averea acestuia capătă proporţii colosale. Acest lucru i-a facilitat obţinerea unor noi ranguri şi funcţii. La toate acestea se adăugau firea jovială a boierului botoşănean, carisma dar şi priceperea la afaceri şi administraţie.
În 1860 ajunge primar al Botoşaniului, iar în 1876 senator de Botoşani. S-a căsătorit cu Ruxadra, fata unor oameni cu stare din Botoşani, dar nu au avut copii.
Nicolae Sofian, dincolo de priceperea sa în a aduna avere, a fost un filantrop desăvârşit. Şi-a dedicat viaţa şi averea educaţiei ţăranilor şi ajutorării nevoiaşilor. A înfiinţat şcoli de meserii pentru ţărani, a contribuit la modernizarea agriculturii, aducând tehnologii din ţările dezvoltate. În plus, a investit mult în asistenţa socială.
A făcut tot ce a putut pentru a îmbunătăţi igiena locuitorilor de la sate şi să le ofere pe cât posibil acces la servicii medicale. A înfiinţat orfelinate şi cămine de bătrâni. Şi-a vândut o parte din moşiile sale pentru a întreţine 50 de oameni într-un ospiciu de infirmi din Botoşani dar şi pentru a ţine la şcoală 20 de copii de ţărani săraci, care primeau câte 20 de lei, pe lună, până la majorat. Pe moşiile sale a botezat sute de copii.
Se spune că a avut 300 de fini, toţi copii de ţărani nevoiaşi. Pe toţi i-a ajutat cu bani, pământ şi acces la educaţie.
În anul 1893 a înfiinţat Institutul Sofian, o asociaţie caritabilă prin care a făcut şi mai multe acte filantropice.
Ca senator, Nicolae Sofian a reuşit să introducă ajutorul pentru calamităţi, pentru prima dată în istoria României, prin care ţăranii primeau bani despăgubire pentru culturile distruse de secetă sau inundaţii. Nicolae Sofian a murit la 88 de ani, în anul 1900. Înainte de moarte a avut grijă să doneze peste 3 milioane de lei unui azil de infirmi iar cea mai frumoasă casă pe care o deţinea, în Botoşani, a lăsat-o nevoiaşilor.
„În Botoşani a încetat din viaţă Nicolae Sofian, fost senator. Defunctul şi-a lăsat întreaga avere (trei milioane) azilului de infirmi din Botoşani, înfiinţat de dânsul, cu condiţia ca numărul paturilor să sporească de la 25 la 50, să se înfiinţeze patru şcoli agronomice pe moşiile sale şi să se împartă în fiece an, la Sfântul Nicolae, câte o mie de lei celor mai sărace familii de săteni de pe moşiile sale“, se arată în necrologul dedicat lui Nicolae Sofian în revista Albina din anul 1900.
Casa boierului Sofian a ajuns şi orfelinat în vremea comuniştilor, fiind lăsată în paragină. După 1990, superbul conac al familiei, s-a degradat cumplit. A ajuns în cele din urmă în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi a început restaurarea ei, mai scrie Adevărul.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile