Două femei au ajuns pe holurile Spitalului Județean Botoșani, în după amiaza de duminică, după ce au suferit arsuri cauzate de un lichid fierbinte.
La Unitatea de Primiri Urgențe s-a prezentat la ora 8.00, Angelica C., în vârstă de 30 de ani, din comuna Corni, cu o arsură pe antebrațul stâng. Medicii i-au acordat primul ajutor, după care au internat-o pe Secția de Chirurgie Plastică pentru mai multe investigații de specialitate.
Câteva ore mai târziu, o altă botoșăneancă a cerut ajutorul medicilor, după ce a suferit o arsură la ochiul stâng. Cel mai probabil, femeia se afla în bucătărie, iar la un moment dat, vrând să prepare un aliment la aragaz, i-a sărit ulei fierbinte în ochi. Veronica P., în vârstă de 55 de ani a venit pe propriile picioare la spital, cadrele medicale i-au tratat arsura și au decis că nu necesită internare.
(Ș.V.)
Tragedie în Ajunul Crăciunului: Casa unei familii din județ, mistuită de foc
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Garda de Mediu Botoșani la final de an: Sute de controale și amenzi uriașe pentru nereguli ecologice
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile