Persoana care ocupă temporar funcția de șef al Centrului Social de Urgență (CSU) din cadrul Direcției de Asistență Socială (DAS) se află în situația favorabilă de a se definitiva pe funcție.
Iar asta grație unui examen de promovare care este în acest moment în plină desfășurare.
Simona Șalvari este singura candidată la concursul organizat de direcția municipalității botoșănene. Aceeași persoană la adresa căreia a fost lansat un val de plângeri din partea beneficiarilor atât din centrul din Aleea Nucului cât și de la adăpostul temporar din Tudor Vladimirescu, despre care Botoșăneanul a scris aici: Șeful de la Cantina de Ajutor Social și bucătăreasa șefă au renunțat la posturi după scandalul care se lasă cu un proces colectiv.
*Simona Șalvari - Sursa foto / Facebook
Pentru definitivarea pe funcția de șef de centru, conducerea DAS a organizat un concurs de promovare, ceea ce înseamnă că pot participa doar persoanele din interior. Lucru de altfel perfect legal, însă care pe de altă parte restricționează participarea la examen a persoanelor din exterior care pot îndeplini condițiile cerute de legislația în vigoare.
„Funcțiile de conducere se pot ocupa prin mai multe metode, recrutare, promovare sau transfer. Asta decide conducătorul instituției cum dorește să ocupe acest post, prin cele trei metode pe care le-am enumerat. Toate trei sunt legale. Dacă a decis metoda promovării, asta înseamnă că dă posibilitatea angajaților din instituție să-și dezvolte cariera profesională și atunci participă personalul din interior la examenul de promovare”,
Anca Dumitrescu, șefa serviciului resurse umane din cadrul Primăriei Botoșani
Decizia i-a aparținut într-adevăr directorului DAS, Dorin Burlacu, care a explicat faptul că au existat cel puțin două, trei persoane din interior care îndeplinesc condițiile de participare la concurs.
„Este o prevedere legală și am organizat concurs de promovare. Este anunțul pe site-ul direcției. Promovarea concursului și publicitatea s-a făcut conform prevederilor legale. Știe toată direcția că este postul scos de concurs. Sunt asistenți sociali din cadrul direcției care îndeplinesc condițiile de participare la concurs și care sunt prevăzute de lege, pentru postul de șef de centru”,
Dorin Burlacu, directoru DAS Botoșani
Singura înscrisă și care a trecut de etapa de selecție a dosarelor este Simona Șalvari. Proba scrisă va avea loc în data de 22 februarie 2021, ora 10:00, la sediul centrului.
Odată cu promovarea examenului, „noua” șefă va avea în fișa postului, printre altele și o serie de cerințe ce țin tocmai de calitatea serviciilor oferite beneficiarilor, conform HG 867/2015:
(...)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
TOP 4 soluții eficiente pentru transport rapid și confortabil din Otopeni
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Top 3 activități pentru a te simți în vacanță chiar și după întoarcerea acasă
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
A început Postul Crăciunului: CE nu ai voie să faci până pe 24 decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în fața sediului Poliției
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024