O femeie a dormit două luni în pat cu cadavrul soțului.
O femeie a dormit timp de două luni în pat cu un cadavru. Rudele decedatului spun că femeia a ales să nu anunțe decesul și să stea în casă cu mortul, care intrase în stare de putrefacție, doar pentru a încasa pensia acestuia, scrie Știri pe Surse.
Femeia din comuna ieșeană Scânteia a recurs la un gest acare a oripilat toată comunitatea. Ea a ales să nu anunțe decesul bărbatului cu care trăia, preferând să doarmă în pat cu cadavrul, timp de două luni, doar pentru a încasa pensia acestuia. Cel puțin așa susține o rudă a decedatului, care a și descoperit cadavrul și a spus totul polițiștilor.
”Dimineața am intrat la ea în casă, fiindcă mi-a cerut ceva de mâncare. Am zis să le duc. Ea era beată. Am pornit blițul la telefon, că ei nu mai aveau becuri în casă, iar când am intrat l-am văzut putrezit pe pat, iar ea a ieșit goală pușcă înaintea mea. M-am speriat și am fugit. În spatele meu, ea țipa după mine să aștept și să vorbim. Dar n-am mai băgat-o în seamă. Am anunțat ce s-a întâmplat. Când au ajuns polițiștii ea era și mai beată. Cred că a mai consumat o sticlă de spirt între timp. E de ceva timp cu băutura în cap. L-a ținut în casă, pentru că știa că nimeni nu prea intră la ei. I-a vrut pensia, că ea nu avea cu ce să trăiască altfel. El avea vreo 14 milioane”,
a declarat Elena Aniculăesei, nașa decedatului.
După ce au fost alertate autoritățile, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliție care au efectuat cercetări în vederea stabilirii modului în care s-au derulat evenimentele în acest caz.
”La data de 20 iunie 2023, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Ciurea au fost sesizați, prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi decedat la domiciliul de pe raza comunei Scânteia. A fost emisă ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă”,
se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Așa cum era firesc, ținând cont de natura șocantă a evenimentelor, femeia a fost transportată la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași, pentru a i se efectua o expertiză psihiatrică. Cadavrul bărbatului se afla în stare de putrefacție și a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Iași, pentru efectuarea necropsiei.
(Sursa foto - Știrile ProTV)
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024
Femeie prinsă de polițiști în timp ce dirija traficul în intersecție
Oana Sava
Nov 22, 2024