Jurnalistul sucevean Sandrinio Neagu l-a pus la zid pe edilul din orașul său despre care a spus, în linii mari, că este mai degrabă priceput la promisiuni decât la fapte. A scris un scurt editorial pe blogul său prin care a arătat, păstrând proporțiile, diferențele dintre cele două orașe învecinate, cunoscute pentru patima cu care se concurează de ani de zile.
De la teatru la filarmonică, parcuri sau curățenie, de la stadion la următorul parc de agrement ce se va deschide anul acesta, Sandrinio Neagu a lăudat orașul care este considerat a fi între primele trei cele mai sărace din țară. Dar care, pare-se, are și lucruri bune.
”La Botoşani se poate, la Suceava ne lăudăm doar cu proiecte. Cam aceasta pare să fie deviza după care primarul Ion Lungu păcăleşte de ani buni.
Despre faptul că la Botoşani există teatru, filarmonică, o sală de sport decentă, o echipă de fotbal de Liga I, dar şi curăţenie, am mai scris. Unii ar putea să spună că mai nou şi Suceava are teatru. Deocamdată, se doreşte să avem teatru, că până departe e drum lung.
În curând, la Botoşani, mai exact lângă oraş, la Cornişa, se va finaliza un alt proiect interesant. Este vorba de un complex cu aproximativ 8.000 de metri pătraţi de luciu de apa, cu bazin olimpic, trambuline, tubing, rafting, patinoar, amfiteatru, dar şi alte facilităţi destinate agrementului.
Şi în timp ce la Botoşani lucrurile se mişcă rapid, în Suceava dăm din buze. Bazinul olimpic promis de primarul Ion Lungu îl avem doar în imaginaţia acestuia, loc în care este şi noul stadion.
Sala polivalentă, promisă şi ea de ani buni, ar putea fi începută anul acesta, în cel mai bun caz. Cât despre posibilităţi de agrement nici nu vreau să mă gândesc.
Şi uite aşa, trebuie să privim spre Botoşani şi să luăm lecţii. Poate nu ar strica să importăm şi vreun primar de pe acolo”
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Medicul Kiss căutat de botoșănenii din diaspora: Au încredere în Spitalul Mavromati
Oana Sava
Nov 20, 2024
ANUNȚUL directorului de la Poșta Botoșani despre închiderea oficiilor din județ
Gabriela Erdic
Nov 20, 2024
Candidații PNL Botoșani invită la dezbateri publice candidații PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024