Și în acest an, tinerii liberali, alături de seniori au dorit să fie vestitori ai primăverii printr-un gest mic, însă semnificativ pentru botoșănencele care le-au ieșit în cale.
Ziua de 8 martie este una dintre cele mai speciale zile de primăvară pentru că este ziua în care sărbătorim femeia, fie că vorbim de mamă, bunică, soră, parteneră de viaţă sau colegă de serviciu, se arată într-un comunicat de presă.
“Cu siguranță, astăzi, mai mult decât în oricare altă zi, ne gândim cu respect și bucurie la femeile din viața noastră și încercăm să le oferim o floare, un mărțișor sau orice lucru mărunt pentru a le bucura. Noi am dorit să aducem un zâmbet și pe chipul doamnelor sau domnișoarelor care ne-au ieșit în cale astăzi și credem cu tărie că am reușit acest lucru”, a spus Adrian Poclid, preşedintele TNL Botoşani.
În semn de preţuire, Tineretul Naţional Liberal Botoşani împreună cu seniorii partidului au oferit femeilor din municipiu buchete de flori, felicitări și tradiționalul mărțișor.
„Ziua de astăzi ne oferă prilejul de a arăta mamelor în special, dar și femeilor din viața noastră cât de mult le apreciem şi le iubim. Credem că gestul pe care l-am facut astăzi a fost primit cu multă căldură. Le doresc tuturor femeilor o primavară frumoasă, cu gânduri bune şi plină de bucurii!”, a declarat Magda Roman, secretar general al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal Botoşani.
Prin această acţiune, tinerii liberali au vrut să arate cât de simplu este, printr-un gest mărunt, să aduci zâmbetul pe chipul femeii, indiferent de problemele cotidiene. Alături de membrii TNL Botoșani au fost și consilierii municipali Gabriel Alecsandru, Maricel Maxim, Marius Oroșanu, Iulian Blaga.
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024