Prezent la cheful cu pensionari botoşăneni organizat la hotel Mioriţa pe 1 octombrie 2013, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, prefectul Costică Macaleţi a adresat câteva cuvinte generaţiei a treia de la Botoşani după care a rămas în sală pentru a-l auzi evoluând pe unul dintre cei mai cunoscuţi lăutari de pe plan local.
„
Am venit să-i văd şi le-am şi transmis că sunt mai tineri ca anul trecut şi mai frumoşi, le transmit multă sănătate, să fie cu putere de muncă. Mulţi dintre ei încă mai pot desfăşura diverse activităţi şi noi dorim ca ei să fie încă activi, că putem împrumuta de la ei lucruri interesante şi să împărtăşim din experienţa lor”, a declarat
prefectul Costică Macaleţi.
Ulterior când a dat cu ochii cu
Doru Farcaş, prefectul i-a cerut să se ocupe de instalarea echipamentului muzical mai repede întrucât doreşte să se desfete cu muzica sa. Costică Macaleţi a declarat că nu este un fan anume al lui Doru Farcaş ci că în general „
ascultă muzică de tot felul”. Când maestrul i-a răspuns că îi ia câteva minute să instaleze instrumentele prefectul i-a replicat zâmbind: „
Nu-i nimic, ia şi cântă la rece”.
Imediat, înarmat cu vioara-i din dotare, Doru Farcaş a cântat un „La Mulţi Ani” ridicându-i pe pensionari în picioare şi când a încercat să încânte auzul auditoriului cu „Astăzi e ziua ta” a fost întrerupt de primarul care s-a alăturat mai târziu acţiunii de la Mioriţa.
CITEŞTE:
Chef cu pensionari şi nemulţumiri PSD-iste la guvernanţi indiferenţi – VIDEO
[[banner]]