Debut ploios la SummerFest cu 1.500 de oameni, terase cam goale, preţuri
„la indigo” şi… mireasa vieţii mele – VIDEO & GALERIE FOTO
În jurul a 1.500 de botoşăneni au înfruntat, potrivit estimărilor jandarmilor, vremea nefiresc de rece pentru această perioadă a anului şi au participat la primul concert de la SummerFest 2013. Pe scena amplasată şi de această dată la Momumentul Răscoalei de la 1907 au urcat Angela Similea şi Ovidiu Komornyik. care au susţinut un recital de o oră pe parcursul căruia, în ciuda ploii de afară, botoşănenii nu s-au dat duşi de pe bulevardul Mihai Eminescu.
„Cel mai e preţ dar pe care ni l-are fi putut da Dumnezeu este iubirea"
Publicul, format cu preponderenţă din persoane de vârsta a doua şi a treia, nu s-a manifestat zgomotos, aşa cum se întâmplă la concertele tinerilor, însă i-au răsplătit cu aplauze generoase pe cei doi artişti. Aceştia au interpretat piese noi, dar şi mai vechi, punctul culminant fiind atins la „Eşti mireasa vieţii mele”, melodie pe care o mulţime de femei din public au dovedit că o ştiu pe de rost. „Cel mai e preţ dar pe care ni l-are fi putut da Dumnezeu este iubirea. Aşa că, să nu o pierdeţi niciodată”, le-a spus Angela Similea spectatorilor. Paretenerul său de scenă le-a vorbit botoşănenilor tot despre dragoste. „Ştiţi cu declaraţiile de dragoste: sunt minunate, dar întotdeauna noi bărbaţii avem tendinţa să greşim. Oare de ce? Pentru că aşa este structura noastră, a bărbaţilor”, a afirmat Ovidiu Komornyik. Început pe la 21:00, concertul, la care spre final a asistat de lângă scenă şi viceprimarul Cosmin Andrei, iar din publicul consilierul judeţean Gheorghe Vâzdoagă, s-a terminat pe la 22:00, o oră mai puţin obişnuită la Botoşani pentru astfel de manifestări, explicabilă însă prin faptul că seara a fost dedicată pensionarilor.
Cam pustiu pe la terase, avem antichităţi şi... blănuri
Pe de altă parte, cu excepţia câtorva terase de pe Pietonalul Unirii, majoritatea celorlaltate erau ocupate maxim în proporţie de 25%. Preţurile erau unitare la toţi agenţii economici, indiferent de locaţie, micul vânzându-se cu 2,5 lei, iar pulpa cu 8 lei. În ciuda faptului că Primăria Botoşani a oferit pensionarilor acele vouchere pentru trei mici, o bere şi o chiflă la jumătate de preţ, vârstnicii nu s-au îngrămădit să ia masa la SummerFest. Oricum, faţă de anul trecut şi comercianţii sunt mai puţini, nu neapărat cei cu preparate alimentare, ci agenţii economici obişnuiţi să desfacă alte produse. Totuşi, nu lipseşte un chioşc unde se vând haine de blană, lucru care nu mai pare chiar ieşit din comun la cele 14 grade înregistrate aseară la Botoşani şi un târg al colecţionarilor de antichităţi care se desfăşoară lângă Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva.
SummerFest 2013 continuă seara aceasta cu concursul de miss şi concertul Nicole Cherry.
VEZI ŞI:
Premiere „de aur” cu oficialităţi PSD pe scena SummerFest - VIDEO & GALERIE FOTO