Bărbatul a încercat, astfel, să se răzbune pe tânăra de 20 de ani.
Bărbatul în vârstă 45 de ani, care astăzi a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Amintim că botoșăneanul fusese reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi hărţuire.
În perioada ianuarie - februarie 2020, acesta a urmărit o tânără de 20 de ani, din localitatea Curteşti, în repetate rânduri, fără drept şi fără a avea un interes legitim, cauzându-i acesteia o stare de temere.
Ulterior, în timp ce victima se afla în incinta unui centru comercial din municipiul Botoşani şi apoi la societatea comercială unde îşi desfăşura activitatea profesională, bărbatul i-a adresat ameninţări cu acte de violenţă şi a lovit-o în zona spatelui.
Cu ocazia cercetărilor a rezultat că activitatea infracţională a fost săvârşită în scopul răzbunării faţă de persoana vătămată, întrucât aceasta, în calitate de fostă angajată a societăţii pe care o administrează bărbatul, a formulat împotriva lui o reclamaţie în urma căreia acesta a primit o sancţiune contravenţională în cuantum de 20.000 de lei.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi hărţuire, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Spitalul Județean angajează om fără liceu, ca să răspundă la telefon – LISTA locurilor vacante
Gabriela Erdic
Jan 20, 2025
Botoșănenii invitați pe Bulevardul Mihai Eminescu la „Mica Unire” – PROGRAMUL
Gabriela Erdic
Jan 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Semințe plante și semințe flori: cum să creezi o grădină sustenabilă
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile