Monstrul tatuat din Botoşani şi-a primit pedeapsa. Curtea de Apel Alba Iulia a soluționat definitiv dosarul crimei din Partoș.
Miki Lupu, autorul crimei de la Partoș va rămâne în închisoare pe viață. Curtea de Apel Alba Iulia a menținut sentința Tribunalului Alba. Decizia este una definitivă. Prin decizia penală a instanței din 18.06.2018 inculpatul a fost obligat și la plata daunelor materiale în favoarea partii civile iar pedeapsa complementară stabilită de instanța de fond a fost inlăturată.
„Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi de inculpatul Lupu Mădălin Miki împotriva sentinţei penale numărul 45/20.03.2018 pronunţată de Tribunalul Alba şi a încheierii penale din 23.03.2018 pronunţată de Tribunalul Alba , ambele pronunţate în dosarul nr. 6016/107/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată numai sub aspectul laturii penale privind aplicarea pedepsei complementare şi sub aspectul laturii civile privind despăgubirile materiale şi, în tot , încheierea penală atacată şi procedând la rejudecarea cauzei. Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor aplicată inculpatului Lupu Mădălin Miki alături de pedeapsa rezultantă a detenţinunii pe viaţă. Obligă inculpatul să plătească părții civile Drâmbărean Călin Octavian suma de 12.767,41 lei cu titlu daune materiale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive , începând cu data de 21.07.2017 şi până la data de 18.06.2018. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. . Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi , 18.06. 2018.” scrie în soluționarea pe scurt a Curții de Apel Alba Iulia.
Tribunalul Alba a pronunţat marţi, 20 martie, prima sentinţă în dosar. Mădălin Miki Lupu (24 de ani) a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Instanţa a aprobat şi 250.000 de lei daune morale de plătit părţii vătămate (fiului femeii omorâte la Partoş). Acuzaţiile în dosar sunt de omor calificat, tentativă la omor calificat şi tâlhărie.
Potrivit instanței,citată de Alba24, inculpatul a acționat cu sânge rece, a manifestat un dispreț profund față de viață și semeni și a ignorat starea jalnică în care se aflau cele două victime, urmărind doar să obțină banii acestora.
În motivarea sentinţei, Tribunalul Alba Iulia a reținut și perseverența infracțională a inculpatului, traseul ascendent urmat de acesta, „având în vedere că persistă în comiterea unor infracțiuni de violență, disprețul total manifestat față de rigorile legii, precum și lipsa oricărei remușcări, având în vedere că la două zile după comiterea faptelor abominabile descrise anterior, în același scop (furtul banilor) și, ca un cadou sinistru de ziua sa de naștere, inculpatul comite un alt omor calificat, victima fiind tot o persoană în vârstă (femeie de 71 ani), după care, în mod ironic, se ascunde în casa victimei primei infracțiuni pentru care a fost condamnat; astfel, se închide un cerc infracțional, care îl conduce pe inculpat în același loc de detenție din care a fost eliberat în cursul lunii februarie 2017”.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 14.07.2017, în jurul orei 10.00, inculpatul Lupu Mădălin - Miki, aflându-se pe raza municipiului Alba Iulia, în scopul de a sustrage bani și bunuri, a pătruns fără drept în curtea și în casa locuinței victimei D. C. – în vârstă de 80 de ani și a fiului acesteia, persoana vătămată D. C. O. – în vârstă de 53 de ani, locuință situată în municipiul Alba Iulia, județul Alba, ocazie cu care le-a aplicat acestora mai multe lovituri cu o piatră de decor de grădină, de dimensiuni mari și cu picioarele, în zona capului și a pieptului, sustrăgând din casa locuinței acestora suma de aproximativ 4.300 lei, precum și obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, cauzându-le leziuni grave care au condus la decesul victimei D. C. și la internarea medicală de urgență a persoanei vătămate D. C. O.
Reamintim că, după ce a comis fapta de la Alba Iulia, Mădălin Lupu a plecat la Botoșani unde a încercat să comită un furt la locuința Floricăi Dutcă, o femeie de 71 de ani din Coțușca. Femeia nu era acasă, dar a fost alertată de vecini. Când a intrat în casă peste tânăr, acesta a înjunghiat-o de două ori, victima decedând la spital. Cea de-a doua victimă a fost ucisă chiar de ziua lui de naștere.
De asemenea, o altă infracțiune cu violență pe care acesta ar fi comis-o la Caraș Severin este în atenția anchetatorilor. Lupu are 7 clase este recidivist și a fost condamnat în trecut pentru un viol comis în 2011. A ieșit din penitenciar anul trecut, după cinci ani.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024