O nouă mutare neașteptată făcută de gigantul Lidl. Acesta a eliminat încă un produs de pe rafturi. Anunțul a fost făcut chiar de companie, în cadrul unui comunicat de presă.
Lidl România a eliminat din ofertă ouăle provenite de la găinile crescute în baterii, oferind acum ouă care provin de la găini crescute în hale, la sol, în sistem free range şi în sistem ecologic (categoriile 2, 1 şi 0), anunţă un comunicat al companiei.
Ouăle provenite de la găini crescute în baterii au fost eliminate şi din reţetele produselor achiziţionate de la furnizori români, care au în componenţa lor ouă, precizează comunicatul.
Conform unui studiu naţional despre gradul de informare a românilor cu privire la cifrele înscrise pe ouăle din comerţ, doar 25% dintre români citesc întotdeauna cifrele care sunt însemnate pe ouăle din magazine şi doar 39% asociază cifrele cu modalitatea în care au fost crescute găinile de la care provin. Cea mai mare parte a românilor le asociază cu termenul de valabilitate (66%) sau cu data la care au fost produse (41%). În realitate, există 4 categorii de ouă şi doar doi din 10 români le cunosc pe toate.
Conform aceluiaşi studiu, dintre toate categoriile de ouă, cele mai potrivite pentru consum sunt considerate cele din categoria free range (marcate cu cifra 1), în proporţie de 49%, şi cele ecologice (marcate cu cifra 0), în proporţie de 33%. Totodată, jumătate dintre părinţi cumpără ouă ecologice, atât pentru ei, cât şi pentru copii, în timp ce 2 din 10 români cumpără doar pentru copii.
În ceea ce priveşte criteriile de alegere a ouălor, prospeţimea, aspectul, calitatea şi condiţiile în care trăiesc găinile sunt amintite în cea mai mare proporţie de segmentele de consumatori ce consumă ouă ecologice (categoria 0) şi free range (categoria 1). Pentru consumatorii care consumă mai des ouă provenite de la găini crescute în hale (categoria 2) sau în baterii (categoria 3), cele mai importante criterii de selecţie sunt preţul şi perioada de valabilitate. Cu toate acestea, conform studiului, un număr semnificativ de români consideră importante cifrele marcate pe coaja ouălor - 73%, informează Ziarul Financiarul.
Conform studiului Lidl România, doar jumătate dintre consumatori ştiu că pot afla despre categoria de ouă conţinută de produse de pe etichetele acestora. Dintre cei care sunt atenţi la acest detaliu, 40% preferă ouă marcate cu cifra 1, adică ouă provenite de la găini crescute în aer liber, urmate de ouăle ecologice, marcate cu cifra 0, în proporţie de 18%. Studiul a fost desfăşurat cu sprijinul agenţiei ISense Solutions, pe un eşantion de 1.001 de respondenţi, femei şi bărbaţi, de peste 18 ani, din mediul urban, care au achiziţionat ouă cu minim o lună înainte de perioada de culegere a datelor. Marja de eroare +/-3,1, la un nivel de încredere de 95%.
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024