O nouă decizie a fost dată astăzi, 20 mai 2024, în cazul botoșăneanului care și-a ucis omorât în scara blocului.
Magistrații au prelungit măsura de arest preventiv cu încă 30 de zile.
Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Sentință Tribunalul Botoșani
„Respinge, ca nefondate, cererile formulate de inculpat, prin apărătorul ales, de revocare a măsurii arestului preventiv și înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare.”
Reamintim că procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani au finalizat ancheta penală în cazul bărbatului care și-a înjunghiat soția în holul blocului. Și au dispus trimiterea în judecată a bărbatului în vârstă de 54 de ani.
Procurorii au arătat că, în data de 20 martie 2024, în jurul orei 20:00, pe fondul unor relații conjugale tensionate, inculpatul, înarmat cu un cuțit, s-a deplasat la imobilul în care locuia soția sa, P.M., deși împotriva sa era emis un ordin de protecție în acest sens, a așteptat victima în holul blocului și a înjunghiat-o, cauzându-i leziuni incompatibile cu viața, și, în aceleași împrejurări, i-a adresat amenințări cu acte de violență și moartea fiicei sale, care a încercat să intervină în apărarea mamei sale.
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
Botoșănenii care trăiesc din banii statului: Peste 7.000 de asistați sociali înregistrați în județ
Ramona Lupu
Feb 27, 2025
Flăcări puternice aproape de un iaz, doi botoșăneni au primit amenzi URIAȘE
Oana Sava
Feb 27, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile