”Eu îi înțeleg foarte bine pe oamenii care au venit de la Răuseni, de la Hlipiceni, de la Todireni, de la Sulița, de la Lunca. Eu merg foarte des în acea zonă. De 30 de ani în afară de plombări, nu am văzut nimic în acea zonă. Credeți-mă. Și aceste plombări au fost făcute înainte de anumite alegeri. Vă rog să mă contraziceți, dar eu personal acum ca să ajung în comuna Răuseni trebuie să ocolesc pe la Ștefănești. Nu că acolo drumul ar fi foarte bun. De la Todireni până la Răuseni este groaznic de mers, este imposibil să ieși de acolo cu mașina bună. Vreau să vă spun, nu gropi, cratere sunt”, deputat Mihaela Huncă, coordonator Pro România Botoșani.
PROGRAM special de lucru la Urban Serv în perioada sărbătorilor pascale
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată și anul acesta la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Bărbat suspect într-un dosar penal, prins de polițiștii botoșăneni la vamă
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Șoferiță AMENDATĂ de polițiștii rutieri după un control neașteptat în trafic
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024