„Nu mi-a căzut bine, dar pe mine mă interesează ce zice lumea? M-a deranjat la început. M-am gândit chiar că ar fi trebuit să reacționez imediat în fața Anei, dar acum mă felicit că n-am făcut-o. Mă atacau toți, ‘Băi, te-a lovit, a dat Prodanca în tine!’, a fost o nebunie un timp. M-a afectat foarte mult, în special la nivelul percepției publice, ceea ce nu mi s-a părut deloc corect. Eram, totuși, un antrenor pe val, tânăr, cu trei promovări la activ, cu perspective interesante, iar lumea mă judeca strict după acel moment cu Ana. Asta chiar m-a deranjat. Dar ce pot să mai schimb? Ținem foarte rar legătura. Nu știu dacă am vorbit de cinci ori în ultimii trei ani. Dar eu am în continuare contract cu ea. Dacă se întâmplă vreodată să-mi găsească o echipă, să fie bine pentru mine și familia mea, n-am nicio problemă să colaborăm. Pe meserie, Ana e foarte bună, nu-i poți lua meritele”,
Dan Alexa, antrenor
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină din Botoșani implicată într-un carambol: Patru adulți și doi copii răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Un mort și patru răniți la locul de muncă, anchete declanșate de ITM
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
ANUNȚ Primăria Botoșani privind solicitarea pentru emiterea acordului de mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
S-a adoptat: Guvernul mai dă o zi liberă angajaților de la stat
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile