Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a emis în data de 15 septembrie 2016 Ordinul nr. 1.887, privind stabilirea contribuţiei lunare de întreţinere datorate de adulţii cu handicap asistaţi în centrele rezidenţiale publice pentru persoane adulte cu handicap sau de susţinătorii acestora şi aprobarea Metodologiei de stabilire a nivelului contribuţiei lunare de întreţinere datorate de adulţii cu handicap asistaţi în centrele rezidenţiale publice pentru persoane adulte cu handicap sau de susţinătorii acestora.
Acest document a intrat în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 7 noiembrie 2016, şi prevede, între altele, la Art. 1, următoarele:
„Contribuţia lunară de întreţinere datorată de adulţii cu handicap asistaţi în centrele rezidenţiale publice pentru persoane adulte cu handicap sau de susţinătorii acestora, denumită în continuare contribuţie lunară de întreţinere, se stabileşte la suma de 900 Iei.”
Am atras atenția, într-o intervenție publică, actualului ministru al Muncii, că Metodologia de stabilire a nivelului contribuţiei lunare de întreţinere datorate de adulţii cu handicap asistaţi în centrele rezidenţiale publice pentru persoane adulte cu handicap sau de susţinătorii acestora este complet discriminatorie.
Astfel, la Art. (1) din aceasta se stipulează că, „la stabilirea nivelului contribuţiei lunare de întreţinere nu se iau în calcul: a) indemnizaţia pentru însoţitor care se acordă persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate; b) indemnizaţia lunară şi bugetul personal complementar acordate în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap”.
De asemenea, Art. (2) din Metodologia citată prevede următoarele: „(1) În cazul în care persoana asistată nu are venituri proprii ori acestea sunt mai mici decât contribuţia lunară de întreţinere stabilită, plata acesteia se datorează în totalitate sau parţial, după caz, în următoarea ordine de obligare la plată: soţ şi soţie, rudele în linie dreaptă, între fraţi şi surori precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege.”
În realitate și practic, acest Ordin şi Metodologia sa de aplicare nu lasă loc de interpretare, nici măcar în condiţiile în care familia persoanei cu handicap nu are posibilitatea de a achita respectiva contribuţie lunară. Cu toate acestea, sunt foarte multe judeţe în care documentul efectiv nu este pus în aplicare.
În aceste condiții, aștept din partea Guvernului PSD un răspuns dacă consideră Ordinul 1.887/2016 ca fiind discriminatoriu, precum și la întrebarea referitoare la modul în care se aplică acest document în judeţele ţării, şi în special în judeţul Botoşani, având în vedere că nu există o unitate de măsură coerentă în toate zonele ţării. De asemenea, am cerut concret ce întreprinde Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale în vederea corectării acestui act normativ, mai ales că sunt foarte multe persoane cu handicap care nu au de unde să plătească suma stabilită prin acest Ordin 1.887/2016.
Din informaţiile primite din partea mai multor persoane asistate în astfel de centre rezidenţiale publice rezultă că Ordinul 1.887/2016 se aplică în mod discriminatoriu în judeţele din ţară. Astfel, în unele judeţe s-a majorat cuantumul plătit de aceste persoane cu handicap la 900 de lei, conform actului menţionat, în timp ce în altele nu se aplică prevederile Ordinului respectiv, contribuţia rămânând la nivelul anterior emiterii acestuia.
Fără a îmi face prea multe speranțe că Executivul viitor va rezolva această problemă, vreau să cred totuși că nu peste mult timp PNL va reveni la guvernare, și va elimina aceste anomalii legislative, neunitare și aproape imposibil de aplicat!
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024