Secţia de Pediatrie ar putea deveni spital de sine stătător, din nou. Propunerea e în atenţia CJ-ului de aproximativ o lună, însă nu e văzută cu ochi buni de o parte din personalul medical.
De fapt, potrivit actualei conduceri a secţiei, o astfel de decizie ar putea fi cel puţin la fel de proastă precum cea din urmă cu 4 ani, când s-a hotărât comasarea. Medicul Aurel Tinca, coordonatorul secţiei, spune că e mai degrabă o chestiune politică şi se declară „total împotrivă”.
„La momentul la care s-a făcut comasarea, am fost, de asemenea împotrivă. Şi vedem ce s-a întâmplat şi unde s-a ajuns. A fost o decizie proastă dar, acum dacă s-ar decomasa, ar fi din nou, o decizie proastă şi sunt de părere că s-ar distruge asistenţa medicală pentru copii. Oricum sunt foarte mulţi medici care în câţiva ani vor ieşi la pensie şi spitalul va fi un fel de dispensar comasat”, a spus medicul Aurel Tinca, coordonatorul Secţiei de Pediatrie.
Potrivit acestuia, ar fi nevoie de foarte multe lucruri pentru care nu sunt bani – o nouă structură de personal, încă vreo sută de angajaţi, aparatură şi multe alte lucruri. Şi mai ales mai mulţi bani.
„E ceva foarte complex. Nu înfiinţezi un chioşc de ţigări. Trebuie să faci studii serioase, făcute de oameni care se pricep, cu privire la impactul pe care l-ar avea aşa ceva. Ar trebui încă vreo 5 miliarde lunar, pe lângă ce reuşim să primi acum”, a mai spus medicul.
Propunerea ca Secţia de copii să se desprindă de „Mavromati” este susţinută de medicul şi parlamentarul Tamara Ciofu. Printre opţiunile luate în calcul iniţial a fost trecerea spitalului în subordinea Primăriei. De asemenea oficialii s-au gândit ca unitatea să rămână la CJ, dar să capete personalitate juridică. În ambele cazuri însă, şefii judeţului şi au municipiului au evitat să se pronunţe. (M.H.)