Teoretic toţi comisarii participanţi la testarea profesională organizată de Comisariatul General au avut aceeaşi şansă de a o promova. În realitate însă concursul a fost organizat în aşa fel încât să se poată scăpa de cei aflaţi pe „lista neagră”.Succint, tactica a funcţionat cam aşa: trec toţi pretendenţii de proba scrisă şi treburile se reglează la interviu.
Astfel, subiectele au fost concepute în aşa fel încât toată lumea să ia minim 5 la examenul grilă. În aşa fel se elimina posibilitatea unui „accident”, în sensul ca la scris să pice vreo unul dintre comisarii care se bucurau de sprijin. S-a reuşit astfel aducerea tuturor concurenţilor la interviu unde, potrivit mai multor participanţi, cei care trebuiau să scape au avut parte de întrebări facile, iar cei care trebuiau să părăsească instituţia ar fi fost „plimbaţi” prin materie până ce ajungea la subiect unde nu mai puteau răspunde.
Abracadabra cu publicarea rezultatelor
Anunţarea rezultatelor a avut doza sa de ciudăţenie. Comisarii au dat examenul sâmbătă la Palatul Finanţelor din Suceava. În jurul orei 23:00 reporterul
Botoşăneanul.ro s-a deplasat la faţa locului pentru a vedea rezultatele, însă i s-a comunicat că acestea vor fi afişate abia a doua zi dimineaţă. În jurul orei 1:00 acestea nu erau afişate nici măcar pe pagina web a Gărzii Financiare, iar duminică pe la 10:00 erau în sfârşit publicate. Marea problemă era că pe anunţul semnat de Adrian Buzdrug – preşedintele comisiei de examinare, Gheorghe Gachi şi Vasile Langa – membri şi Angela Brânduş – secretar se specifica:
„afişat astăzi 16 iulie 2011, ora 23:50”, ori la ora indicată, de fapt, rezultatele nu erau afişate. Aceasta în condiţiile în care în regulamentul concursului se prevedea că angajaţii nemulţumiţi de rezultate trebuie să depună contestaţie în termen de 24 de ore de la data afişării, ceea ce înseamnă că cei în cauză au pierdut din start ore bune prin diferenţa dintre ora efectivă a publicării şi cea specificată pe anunţ. Ciudăţenia este completată cu adresa electronică la care trebuiau trimise contestaţiile, care, potrivit unuia dintre comisari, nu funcţiona. În fine, iniţial interviul era programat să se desfăşoare vineri, însă în cele din urmă comisarii de la Botoşani au fost convocaţi sâmbătă cu începere de la ora 14:00.