Schimbarea antrenorului principal de la FC Botoşani s-a produs atât de repede după un concurs de împrejurări. Mai exact, după egalul cu Hermannstadt, conducerea clubului a început să se intereseze de aducerea unui alt tehnician, fără însă ca lui Costel Enache să i se comunice acest lucru.
Doar că fostul jucătorul al echipei Ceahlăul Piatra Neamţ a aflat de manevrele şefilor grupării roş-alb-albastre şi le-a transmis să nu se mai ascundă fiindcă şi el are ofertă de la o altă echipă şi poate părăsi clubul. Iar patronul a recunoscut asta la Digi Sport.
“Da, s-a întâmplat o chestiune fericită și pentru Costel, că și-a găsit echipă. Mi-a fost greu să-l dau afară pe Costel, în condițiile în care... Marți mă gândeam la o schimbare pentru că și pe Costel l-am văzut un pic parcă lipsit de vlagă, ca o baterie care ușor-ușor se termină și căutam un antrenor și Costel a aflat, mi-a spus că are și el o ofertă. Și atunci am spus că aveam o greutate sufletească să-l dau afară. Oricum îl schimbam acum. Dar mă bucur că și-a găsit un club unde să muncească și e cumva un lucru pe care el l-a spus”,
Valeriu Iftime, preşedintele grupului Elsaco.
Omul de afaceri a adăugat că îl preţuieşte pe Costel Enache ca om şi a crezut la început că poate redresa formaţia.
“Numai că ultimul meci, cel de la Târgu Mureș, am văzut o echipă fără orizont. Eu am luat bătaie, dar am jucat fotbal. Numai că atunci când echipa nu mai poate, a spus și Costel că ceva nu merge, un mesaj nu ajunge unde nu trebuie și atunci nu are rost să mai încercăm”,
Valeriu Iftime, preşedintele grupului Elsaco.
FC Botoşani l-a adus astfel pe Liviu Ciobotairu, care a debutat sâmbătă într-un amical cu Zimbrul Chişinău, 4 – 1 pe Mecanex, goluri Trujic, Dumitraş, Miron – 2.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Bărbat violent luat de acasă și adus în cătușe la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Plimbare cu mașina terminată la spital pentru un botoșănean
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Doi dintr-o lovitură: Botoșăneni FĂRĂ permis scoși din trafic de polițiști
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Polițiști cu suflet mare: Gest de omenie făcut pentru o femeie în vârstă
Gabriela Erdic
May 19, 2024