La nici două luni de la data învestirii în funcţie, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani a intrat deja în concediu de odihnă. Costică Macaleţi a făcut anunţul la finalul şedinţei ordinare care a avut loc joi.
Social-democratul a adus zâmbind la cunoştinţa colegilor că timp de zece zile se va afla în vacanţă, fără a face alte precizări. Vestea a adus-o după o şedinţă care a durat mai puţin de jumătate de oră, timp în care principala preocupare a şefului CJ Botoşani, dar şi a colegilor, indiferent de apartenenţa lor politică, a fost să îşi bage membrii de partid în structurile de conducere a mai multor instituţii.
Înainte de a veni la CJ, Costică Macaleţi a beneficiat de o altă pauză oficială de muncă. Pe 21 februarie a predat mandatul de prefect, după care şi-a mai luat nişte zile libere aferente exercitării acestei funcţii. Ar fi trebuit să revină la Agenţia pentru Protecţia Mediului, numai că s-a suspendat din respectivul post, iar pe 26 iunie a fost învestit preşedinte al Consiliului Judeţean.
Cu alte cuvinte, din cele aproape opt luni trecute din acest an, Costică Macaleţi s-a aflat efectiv la muncă mai puţin de patru. Ce-i drept, a compensat cu muncă politică. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
TOŢI şefii Botoşaniului au tăiat-o din oraş când sute de mii de oameni au rămas fără apă
Botoșănean amenințat în propria casă, i s-a distrus și mobila: A intervenit Poliția
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Ard câmpurile la Botoșani! Pompierii au stins alte trei incendii
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile