Prefectul judeţului, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, a primit luni dimineaţă vizita delegaţiei ucrainene sosite la Botoşani pentru un schimb de experienţă. Sala „Ştefan Luchian” a Prefecturii a găzduit astfel primele contacte între autorităţile judeţene şi specialişti în asistenţă socială din ambele ţări.
„Vă doresc ca informaţiile pe care le veţi afla şi lucrurile pe care le veţi vedea la Botoşani să vă fie de un real ajutor în momentul în care veţi derula reforma asistenţei sociale, care înţeleg că a demarat în Ucraina. Nu pot spune că la noi lucrurile merg perfect, dar o serie de paşi în modernizarea acestui sistem s-au făcut.”, le-a transmis prefectul Dan Nechifor musafirilor.
Specialiştii ucraineni au cerut informaţii despre modalitatea de organizare administrativă a sistemului de asistenţă social din judeţ, primind astfel mai multe detalii de la preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu.
Programul schimbului de experienţă a fost lansat de Ministerul Politicii Sociale din Ucraina şi include patru stagii de câte o săptămână pentru tot atâtea delegaţii. Acestea au ales judeţul Botoşani, alături de Braşov şi Bucureşti. Însoţiţi de specialişti ai Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Intervenţie Socială Botoşani, musafirii vor face vizite ale unor centre specializate şi vor urmări prezentări ale organizării şi legislaţiei româneşti. Centrele vizitate vor fi Unitatea de Asistenţă Medico - Socială din Mihăileni şi Centrul de zi pentru copii ”Jurjac” din Dorohoi. Primele analize ale vizitei se vor face miercuri după-amiază la Rogojeşti.
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile