La invitația președintelui Costică Macaleți, Consiliul Județean Botoșani a primit, astăzi, vizita unei delegații din Raionul Hliboca, Regiunea Cernăuți, Ucraina.
Delegația ucraineană a fost condusă de vicepreședintele Consiliului Raional Hliboca, Vitalii Gumennâi, iar din partea Consiliului Județean Botoșani au fost prezenți la eveniment Costică Macaleți – președinte, Dorin Birta - vicepreședinte, Otilia Moruz– director executiv, Cristina Nicuță – șef de cabinet al președintelui, Iulian Micu– director executiv Direcția Servicii Publice, se arată într-un comunicat de presă.
Întâlnirea a fost marcată de o atmosferă prietenească, în care oaspeții au vorbit despre importanța relațiilor dintre România și Ucraina în general și dintre cele două regiuni transfrontaliere Botoșani (RO) – Cernăuți (UA), în special.
Dezbaterea s-a focusat pe proiectul de management al deșeurilor implementat de județul Botoșani, intitulat ”Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în Județul Botoșani”, a cărui scurtă prezentare a fost susținută de Iulian Micu, director executiv în cadrul Direcției Servicii Publice a Consiliului Județean.
,,Suntem încantați de invitația d-lui președinte. Ne-am exprimat dorința și speranța într-o colaborare fructuoasă pe viitor. Am discutat despre posibilitatea derulării unor proiecte comune”, a declarat Vitalii Gumennâi , vicepreședintele Raionului Hliboca.
Vizita delegației ucrainene în județul Botoșani, a continuat cu o deplasare la Centrul Integrat de Management al Deșeurilor de la Stăuceni. În finalul întâlnirii oficiale, președintele CJ Botoșani, Costică Macaleți, le-a mulțumit pentru prezența la Botoșani:
„Vă mulțumesc pentru că ați acceptat invitația noastră. Imi reafirm dorința de a extinde demersurile începute astăzi și de a coopera pentru elaborarea unui plan comun de acțiune pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu în zona transfrontalieră”, a declarat președintele Consiliului Județean Botoșani, domnul Costică Macaleți.
Bărbat suspect într-un dosar penal, prins de polițiștii botoșăneni la vamă
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Șoferiță AMENDATĂ de polițiștii rutieri după un control neașteptat în trafic
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Polițiștii și jandarmii în control prin Piața centrală: O persoană s-a ales cu doar penal
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Alocațiile copiilor pentru luna mai: DATA la care intră banii
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Ieșean mort de BEAT la volan, prins de polițiștii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024