În total la nivelul județului Botoșani ar fi diagnosticați ca fiind suferinzi de autism un număr de 420 de copii, aproximativ. Din nefericire, la acest moment, statul cu sprijină financiar această categorie de persoane.
Deputatul botoșănean Tamara Ciofu, medic pediatru de profesie a arătat că grupul parlamentar din care face parte a făcut demersuri la minister pentru o politică de sănătate pentru familiile care au în grijă copii cu autism.
”Am făcut demersuri către Ministerul Sănătății pentru a include în programul de sănătate și autismul. Pe lângă celelalte boli cronice care beneficiază de finanțare pentru susținerea acestei afecțiuni, pentru diagnosticare precoce și corectă și pentru terapie, să susținem un program pentru autism”
Tamara Ciofu, deputat PSD
Cazurile sunt din ce în ce mai multe la nivel național având în vedere că există o populație infantilă în scădere dar un număr în creștere de copii cu tulburări în autism, ceea ne necesită o politică de sănătate. În altă ordine de idei, în municipiul Botoșani, la solicitarea părinților copiilor cu autism Primăria a finanțat amenajarea unei camere senzoriale destinată acestor micuți.
”Este bine ca și reprezentanții Consiliului Județean să se implice pentru acești părinți, mai au nevoie de foarte multe lucruri, se plângeau zilele trecute că au nevoie de un simplu spațiu de joacă pentru acești copii. Și, în condițiile în care în clădirea în care își desfășoară activitatea, în exterior au o suprafață disponibilă, ar fi păcat să nu se găsească în bugetul CJ acele sume astfel încât să oferim acestor copii un spațiu adecvat și protejat deopotrivă”
Doina Federovici, senator PSD.
Clădirea în care funcționează respectivul spațiu aparține Consiliului Județean prin Direcția de Asistenă Socială și Protecția Copilului. (G.E.)
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024