Pe lângă interpelarea adresată ministrului Muncii, senatorul Doina Federovici a trimis luni şi o întrebare ministrului Educaţiei. Aceasta se referă la renovarea Şcolii Velniţa din Poiana.
Unitatea de învăţământ face parte din Colegiul Dorohoi – Flămânzi în care a fost aleasă şi potrivit social-democratei a fost renovată integral cu peste 800.000 de lei, numai că firma care a executat lucrarea nu şi-a primit decât în jur de 270.000 de lei, ultima plata, nesemnificativă, fiind efectuată în 2011.
„Ţinând cont de faptul că obiectivul a fost recepţionat şi că elevii îşi desfăşoară activitatea educativă într-un spaţiu modern şi adecvat, vă rog să sprijiniţi financiar autoritatea administrativ teritorială a oraşului Flămânzi, judeţul Botoşani, în vederea achitării datoriilor către executantul lucrărilor”, arată
Doina Federovici, care nu precizează şi numele firmei în cauză. Conform contractului acesteia trebuia să i se achite câte aproximativ o treime din sumă în anii 2010, 2011 şi 2012.
CITEŞTE ŞI:
Federovici, interpelare dură în Senat : Ne acoperim de hârtii și răspunsuri seci