La mai puțin de două luni după ce a fost numită manager interimar al Spitalului Județean, Monica Adăscăliței a părăsit PNL, partid pe listele căruia a candidat la alegerile locale și parlamentare din 2020.
În cursul zilei de marți, medicul care activează la Unitatea de Primiri Urgențe a notificat partidul asupra decizie sale de a demisiona atât din funcția de vicepreședinte al organizației județene, cât și din cea de simplu membru.
Contactată de Botoșăneanul, noua directoare de la ”Mavromati” și-a explicat plecarea din partid prin activitatea foarte intensă de la spital, care nu îi mai permite să se implice și în politică.
”În primul rând, activitatea managerială care îmi ocupă tot timpul și mi se pare normal să mă concentrez strict pe activitatea managerială de la Spitalul Județean, care are enorm de multe probleme și eu vreau să-mi fac treaba, să fiu corectă și fără niciun fel de alte ingerințe. Activitatea politică poate nici nu e făcută pentru mine”
Monica Adăscăliței, manager interimar Spitalul Județean.
Medicul de la UPU a fost numită pe 23 august, de către președintele social-democrat al Consiliului Județean, Doina Federovici, după izbucnirea scandalului de la Secția de Obstetrică-Ginecologie privind decesul Alexandrei pe un pat de spital.
Monica Adăscăliței susține că nu i s-a condiționat dobândirea funcției de părăsirea PNL-ului.
”Nu mi s-a cerut un astfel de lucru. Aș minți dacă aș spune că mi s-a impus. Nu mi s-a cerut nimic, nici nu mi s-a spus să nu fac nicio altă activitate politică. Pur și simplu, în momentul în care am fost numită, mi s-a adus la cunoștință că asta ar fi propunerea, dacă sunt de acord cu propunerea de a fi la managementul spitalului. Deci, nicio clipă, niciun minut nu mi s-a solicitat acest lucru. Și, în modul cel mai sincer, cine mă cunoaște și știe că sunt foarte sinceră, puteam să spun că n-aveam nimic de pierdut până la urmă”,
Monica Adăscăliței, manager interimar Spitalul Județean.
A precizat că rămâne în afara politicii fiindcă ”am foarte multe treburi care trebuie rezolvate, vreau efectiv să mă ocup de partea managerială”.
În 2020, la izbucnirea pandemiei, Monica Adăscăliței a acceptat propunerea de a prelua conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP), cu sprijinul PNL, într-o perioadă în care mai toată lumea fugea de ocuparea acestui post din cauza presiunii imense.
Când România a ieșit din starea de alertă nu a mai putut ocupa acel post, iar relațiile sale cu PNL-ul s-au răcit.
Deputatul din fruntea PNL Botoșani crede însă că motivele pentru care Monica Adăscăliței a părăsit partidul ar putea fi altele.
”Acum este de văzut cât de mare presiune au făcut cu Monica Adăscăliței (...). O să o contactăm, să vedem ce zice. Dar dacă o să facă ea pasul spre PSD, deja cred că e o altă discuție și o altă abordare. Deocamdată, conform cele ce a trimis, cam asta era concluzia, că a plecat chiar din motive personale”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.
Plecarea din partid survine demisiei din Consiliul Local, pe care și-a dat-o în septembrie.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024