La doar trei luni de la data când aleşii de la municipiu au desemnat noii membri ai consiliului de administraţie de la SC Modern Calor SA a avut loc deja o schimbare cât se poate de importantă.
Cristian Nistor, cel votat preşedinte al CA-ului de către membrii acestui organism, a renunţat la funcţie. El a demisionat pe 20 iunie, motivând că, pur şi simplu, nu are timp să îndeplinească prerogativele unui asemenea post.
„Am nişte proiecte europene la Săveni, la GAL, şi trebuie să stau non-stop acolo şi nu mai puteam să răspund solicitărilor de la Modern Calor”,
Cristian Nistor, fost preşedinte CA SC Modern Calor SA.
Acesta este manager de proiect şi director la Grupul de Acţiune Locală „Valea Başeului de Sus”, structură formată din mai multe localităţi din vestul judeţului şi controlată de PSD.
A demisionat practic la a treia întrunire ordinară a CA-ului, rămânând totuşi simplu membru.
În locul său a fost ales preşedinte Doru Constantin (foto), un jurist de 39 de ani care locuieşte tocmai în Râmnicu-Vâlcea.
În trecut a fost şef serviciu resurse umane la SC Vilcet Energy SRL, consilier juridic la SC CET Govora SA, iar pentru jumătate de an a ocupat cu titlu de interimar şi postul de director general la cea din urmă societate.
Doru Constantin a refuzat orice dialog cu reporterul Botoşăneanul. După mai multe apeluri la care nu a catadicsit să răspundă, a sunat el şi când a aflat că îl caută un jurnalist a răspuns că nu are timp să discute nici măcar cinci minute şi că abia săptămâna viitoare ar putea vorbi.
Atitudinea sa, precum şi cedarea conducerii societăţii Consiliului Local unei persoane aflate la sute de kilometri depărtare de sediul companiei nu reprezintă o noutate pentru municipalitatea botoşăneană.
SC Urban Serv SA îl are în fruntea CA pe Ion Sorici, un braşovean care nici măcar când s-a aflat la sediul unităţii de salubrizare de la Botoşani nu a acceptat să discute despre firma pe care o conduce şi care este alimentată, asemenea SC Modern Calor SA, cu milioane de lei din bani publici.
FOTO: Curierul de Vâlcea
Demisie ŞOC la Modern Calor, unitatea a intrat pe mâinile unui jurist din Vâlceahttps://t.co/6pewuvlqfU pic.twitter.com/zespn6vaHb
— Sergiu Bălăşcău (@SergiuBalascau) 14 iulie 2017
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024