Patru din cinci oferte semănau izbitor
„Furnizare şi plantare puieţi arbuşti ornamentali şi arbori ornamentali de talie mare cu coroana formată, transplantare 60 bucăţi tei şi amenajare stâncărie”, acesta este titlul complicat al achiziţiei directe organizată de
Primăria Botoşani în prima decadă a lunii aprilie. Instituţia şi-a făcut publică pe site intenţia de cumpărare a lucrărilor menţionate, iar ceea ce a urmat a fost şi mai complicat decât titlul achiziţiei. Anunţul a fost preluat şi de licitatiapublica.ro la registratura municipalităţii înregistrându-se cinci oferte. La deschiderea acestora funcţionarii au remarcat asemănarea izbitoare a patru dintre cele cinci oferte. Agenţii economici participanţi nu trebuiau să completeze un formular-tip, ci doar să comunice oficial suma pentru care se angajează să efectueze lucrările menţionate. În ciuda acestui lucru, cu o singură excepţie, toate celelalte adrese primite aveau sută la sută aceeaşi formulare şi chiar aceeaşi aranjare în pagină. Ba mai mult, modul în care au fost imprimate dovedeau că au fost scoase la aceeaşi imprimantă, una de proastă calitate, care a murdărit, culmea, la fel, toate cele patru oferte. Şi mai multe semne de întrebare a ridicat faptul că ofertele nu erau asumate de vreo persoană anume, un administrator, director, şef serviciu al unei firme, ci apărea doar denumirea societăţii. Ba mai mult, în unele cazuri nu erau menţionate datele de identificare, precum numărul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului sau Codul Unic de Înregistrare de la Fisc.
O doctoriţă a aflat de la Primărie că a depus o ofertă pentru spaţiile verzi
Bănuind că ceva nu este în regulă angajaţii de la
Primăria Botoşani au început să controleze veridicitatea ofertelor. Astfel, mai întâi au căutat
SC Tudora Urban SRL, aceasta şi pentru că, deşi pare incredibil, pe plicul depus la registratura municipiului, era trecut ca expeditor „Tudora Trans”, iar după ce l-au desfăcut
funcţionarii au observat că oferta ar aparţine de fapt societăţii comerciale „Tudora Urban”. Marea surpriză a survenit însă abia când au căutat sediul firmei respective. Acesta figurează pe strada Octav Onicescu 29 A, adresă la care funcţionează în realitate un cabinet stomatologic şi nici într-un caz o companie de amenajare peisagistică. Firma în cauză o are ca unic asociat şi administrator pe
Cristina Tudora care, la întrebările angajaţilor de la municipiu care s-au ocupat de achiziţia amintită, a completat o declaraţie în care menţionează:
„confirm faptul că nu am depus nici o ofertă pentru procedura organizată de municipiul Botoşani” şi că
„nu recunosc documentele depuse şi semnate în numele meu”. 134.000 de lei ar fi oferit
SC Tudora Urban SRL pentru furnizare şi plantare puieţi arbuşti ornamentali şi celelalte lucrări solicitate de municipalitatea botoşăneană.
Ofertă şi de la o firmă de taximetrie
O a doua dintre cele patru oferte aparţinea
SC Morena Trans SRL. Firma a fost înfiinţată în 2007 şi are sediul în Iuliu Maniu 102, într-o văgăună a oraşului, undeva unde asfalt nu mai există, maşinile aproape că nu au loc să întoarcă, iar
sediul este constituit de o casă bătrânească. Obiectul de activitate al
SC Morena Trans SRL nu are nici o legătură cu arbuştii şi spaţiile verzi:
„transport cu taxiuri”. Cel puţin oficial societatea are un singur asociat şi administrator, Maria Pricob, născută în 1968. În 2011 societatea a avut zero angajaţi şi o cifră de afaceri de aproape 79.000 de lei, un an mai târziu a ajuns la zece angajaţi, deşi cifra de afaceri s-a păstrat aproximativ la acelaşi nivel, pentru ca în 2013, cu opt salariaţi, să aibă o cifră de afaceri asemănătoare. Compania s-a angajat să execute lucrările menţionate cu
126.000 de lei, iar eventuala câştigare a procedurii de achiziţie directă organizată de
Primăria Botoşani ar fi reprezentat astfel o adevărată lovitură atât timp cât suma oferită însemna cifra de afaceri cumulată pe aproape doi ani.
…Dar şi de la una de comerţ cu încălţăminte
Ciudăţeniile nu se opresc însă aici. O a treia ofertă din seria celor formulate similar a fost depusă, cel puţin teoretic, de către
SC Valex Design SRL, o firmă cu zero pe linie. Mai exact, nu a avut nici un angajat în ultimii trei ani, în schimb a derulat în 2012 afaceri de 16.500 de lei, iar anul precedent de aproape 36.000 de lei. Nici obiectul de activitate al acestei firme nu are vreo treabă cu arbuştii şi amenajarea peisagistică: comerţ cu amănuntul al încălţămintei şi articolelor din piele, în magazine specializate. Inutil să mai spunem că suma oferită pentru executarea lucrărilor solicitate de
Primăria Botoşani,149.000 de lei, ar fi reprezentat un adevărat boom pentru agentul economic în cauză.
Hop şi Marisa Jarden
În fine, a patru ofertă din seria celor cu asemănări izbitoare provine de la
SC Marisa Jarden SRL, societate care ani la rând în vechea legislatură câştiga majoritatea lucrărilor privitoare la spaţiile verzi, flori şi altele de acest gen la care beneficiar era Primăria Botoşani. Dintre toate cele patru este singura care chiar are legătură cu achiziţia municipalităţii, obiectul său principal de activitate fiind constituit de
„activităţi de întreţinere peisagistică”.
Afacerile firmei despre care s-a tot vehiculat că este controlată în realitate de fostul viceprimar
Florin Ghiorghiţă s-au prăbuşit după plecarea acestuia de la municipiu. În 2011
SC Marisa Jarden SRL a avut o cifră de afaceri de 1,12 milioane de lei, un an mai târziu de 1,19 milioane lei, pentru ca în primul an bugetar al noii echipe de la municipiu afacerile societăţii în cauză să scadă aproape la jumătate, 676.000 de lei. Singura firmă dintre cele patru care chiar are treabă cu amintita achiziţie a venit şi cu cea mai scumpă ofertă,
156.000 de lei.
Variantă neoficială: Firma cu cea mai scumpă ofertă ar fi trebuit să câştige lucrarea
De aici, dar dată fiind şi mult vehiculata relaţie a lui
Florin Ghiorghiţă cu
SC Marisa Jarden SRL pleacă suspiciunile că acesta s-ar putea afla în spatele a ceea ce s-a întâmplat la amintita procedură de achiziţie publică. Aceasta şi pentru că, direct sau indirect, unii dintre cei implicaţi în activitatea firmelor în cauză au legături cu actualul consilier local. Astfel, unul dintre administratori îi este fin, un altul, fost angajat al MAI, prieten cu alesul democrat-liberal, ar controla de fapt o societate care derulează afaceri cu taxiuri.
SC Marisa Jarden SRL ar fi venit cu preţul cel mai scump tocmai pentru ca societăţile celelalte să se retragă şi firma în cauză să poată executa lucrarea mai scump.
Anchetă pentru fals în declaraţii şi uz de fals
Dacă planurile au fost sau nu acestea rămâne să elucideze ancheta pe care procurorii şi poliţiştii au deschis-o după ce
Primăria Botoşani a formulat o sesizare.
„Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii şi uz de fals. Cercetările continuă pentru identificarea autorului”, ne-a declarat
Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
Ce PDL? Ce PSD? Azaleea pune iarăși florile – Firma lui Ghiorghiță a semnat cu Primăria
Poliţia cere imaginele de pe camerele de luat vederi după ce au fost şterse
Chiar şi cercetările procurorilor şi poliţiştilor au însă cel puţin un element care ridică serioase semne de întrebare. Cheia anchetei ar fi putut sta în omul care a depus la propriu ofertele. Aceasta pentru că adresele cu sumele propuse de agenţii economici nu s-au transmis prin Poşta Română sau firme de curierat, ci s-au adus la registratură. Ofertele „trase la indigo” de la cele patru firme au fost înregistrate la
Primăria Botoşani în aceeaşi zi, 7 aprilie 2014, la orele 11:12, 11:13, 11:14, 11:15, fiind aduse de aceeaşi persoană, deşi a fost vorba de, măcar teoretic, patru firme diferite. La registratură nu s-a consemnat numele celui care le-a adus, iar cheia anchetei ar fi stat probabil în aflarea persoanei respective. Ei bine, poliţiştii botoşăneni au solicitat imagini de pe camerele de luat vederi după ce a expirat termenul legal până la care autorităţile locale sunt obligate să păstreze înregistrările. Când Poliţia Locală a fost pusă în situaţia de a furniza respectivele imagini a realizat că au fost deja şterse. Întrebată despre cererea tardivă, comisarul Daniela Gheorghiescu nu a putut da o explicaţie.
Când patru firme vin "la indigo", câştigătoare este a cincea
Şi pentru ca tacâmul să fie complet, pe 15 aprilie, ziua în care
Primăria Botoşani a
sesizat Parchetul, una dintre firmele suspectate, SC Valex Design SRL, a depus o adresă prin care anunţă că îşi retrage oferta.
Cert este că, în final, câştigătoare a fost desemnată a cincea firmă participantă,
SC Silvabel SRL. Societatea s-a angajat să efectueze lucrarea pentru
144.000 de lei în condiţiile în care chiar se ocupă cu o activitate din domeniul celor pentru care
Primăria Botoşani a organizat procedura de achiziţie: comerţ cu ridicata al florilor şi al plantelor.
Am încercat să-l contactăm pe
Florin Ghiorghiţă, însă acesta era plecat din ţară.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
Flori în municipiu de 550.000 de lei
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Prăfuială la licitaţia cu cositul: firma cu vicele, firma cu stadion & firma candidatului