Au purtat banderolă albă la mâini cu mesajul ”votul prin corespondență” deputații liberali Cristian Roman, Verginel Gireadă și Costel Șoptică.
Actul normativ prin care este prevăzută exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate ar trebui să fie adoptat până la jumătatea lunii noiembrie pentru a putea fi aplicat la alegerile generale de anul viitor.
”Dorim să vă aducem la cunoștință câteva chestiuni în ceea ce privește banderola. Cu oarecare satisfacție, spunem că această grevă japoneză a dus la o serie de beneficii, astăzi se discută în Senat și sperăm ca săptămâna viitoare să ajungă în plenul Camerei Deputaților, astfel încât această lege foarte importantă să poată fi trecută, pentru a termina odată cu această demagogie a Guvernului Ponta care afirmă că-și doresc democrație, dar își doresc ca voturile lor să se maximizeze iar când cei din Diaspora votează cu dreapta, fac tot ce le stă în putință ca aceștia să nu poată vota”, a declarat joi, la conferința de presă, deputatul Costel Șoptică.
Parlamentarul a arătat că social democrații se opun adoptării acestei legi, fiind un fapt știut că românii plecați în străinătate preferă mai degrabă partidele de dreapta la momentul în care merg la urne. Proiectul de lege a fost transmis tuturor senatorilor pentru a putea fi depuse amendamente.
”Încă de ieri au apărut amendamente la legea votului prin corespondență, nu o să fac specificații tehnice, poate săptămâna viitoare vom face o serie de clarificări privitoare la modul în care se va aplica această lege prin corespondență. Avem peste 7 luni de când am depus proiectul, conform legii electorale, cu un an înainte de alegeri aceasta trebuie promulgată, asta înseamnă că nu mai avem mult timp, de aceea atitudinea noastră de a fi în greva japoneză”, a mai spus Costel Șoptică.
Prezenta lege reglementează exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului, alegerile pentru Preşedintele României şi alegerile pentru Parlamentul European de către alegătorii din străinătate.
Votarea prin corespondenţă se realizează prin expedierea buletinului de vot, prin intermediul serviciilor poştale, către birourile electorale ale secţiilor de votare organizate la misiunile diplomatice şi oficiile consulare din circumscripţiile consulare la care alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate sunt arondaţi. (G.E.)
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024