Un parlamentar de Botoşani s-a prezentat astăzi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru audieri. Liliana Mincă, deputat PP DD pe Colegiul Săveni s-a prezentat la DNA în jurul orei 10.00. Ea a declarat că este vorba despre un contract încheiat de Loteria Română, însă a refuzat să dea mai multe amănunte. Potrivit surselor EVZ, Liliana Mincă ar fi audiată ca martor în afacerea ”cartelelor Pelegrin”.
Mincă a condus Loteria Română între anii 2006 - 2009
În urmă cu doi ani, Curtea de Conturi a descoperit grave nereguli la Compania Naţională "Loteria Română" (CNLR) în privinţa cheltuirii banilor publici. Inspectorii Curţii au găsit contracte încheiate nelegal, caiete de sarcini "aranjate", plăţi nejustificate către case de avocatură, maşini cumpărate la suprapreţ şi altele asemenea.
25 de milioane de lei, aruncaţi pe cartele telefonice
Una dintre afacerile proaste, dar bănoase, făcute de conducerea Loteriei, a fost cu un SRL din
Focşani, SC Form Trade, cu care CNLR a încheiat, în 2008, un contract de distribuţie de cartele telefonice (Orange, Vodafone şi Cosmote). Potrivit contractului, cartelele urmau să fie vândute la agenţiile Loteriei. Contractul a fost modificat, însă, de către o persoană proaspăt angajată în instituţie, care a renunţat, în numele Loteriei, la cartelele de telefonie mobilă, cumpărând, în schimb, cartele Pelegrin - utile pentru reducerea tarifelor la convorbirile în străinătate.
Acesta nu a fost însă singurul favor făcut sereleului din Focşani. Iniţial, contractul prevedea că
Loteria trebuia să achite contravaloarea cartelelor pe măsură ce erau comercializate. Pentru că erau slabe speranţe de vânzare a cartelelor "Pelegrin", Loteria a achitat, în avans, 25 de milioane de lei pentru cartele, pe care le-a oferit apoi ca bonusuri la câştigurile de la jocurile Loto.
Curtea de Conturi a calculat un prejudiciu, în acest caz, de 25 de milioane de lei.
Gaura neagră de la Loterie
La începutul acestui an,
EVZ a dezvăluit că
Liliana Mincă, omul pus de
Dan Voiculescu la şefia companiei, nu a făcut nimic pentru renegocierea contractelor păguboase cu grecii de la INTRALOT, compania care controlează
Loteria Română. Pierderile înregistrate în şase ani se ridică la 430 de milioane de lei.
Într-o informare trimisă acum trei ani ministrului de Finanţe de atunci,
Sebastian Vlădescu, fostul şef al Fiscului,
Sorin Blejnar spunea că
Liliana Mincă nu a luat măsuri concrete pentru a renegocia în favoarea statului român contractul păgubos încheiat cu grecii de la INTRALOT. Blejnar preciza că, în februarie 2007, lui Mincă i s-a dispus să ia toate măsurile care se impun pentru a renegocia contractele, în sensul reducerii cotelor cuvenite partenerilor externi.
În momentul respectiv, grecii încasau 75% din banii companiei, după ce în perioada 2003 - 2006 luaseră chiar 80% din încasările Loteriei. „
În perioada martie 2007 - iunie 2010, conducerea Loteriei nu a luat măsurile necesare în vederea îmbunătăţirii performanţelor financiare. Până la această dată, conducerea Loteriei nu a luat măsuri pentru renegocierea contractelor cu partenerii externi”, spunea
Blejnar în raportul său. El preciza că pierderile companiei pentru perioada 2003 - 2009, cauzate de managementul defectuos, au fost de peste 430 milioane de lei.
CITEŞTE:
Direcţia Antifraudă a Ministerului Agriculturii în control la abatorul lui Ţurcanu