Parlamentara social-democrată a avut în cursul săptămânii o întrevedere cu ministrul Sănătății, iar una dintre principalele probleme abordate a constituit-o două clădiri aflate în paragină.
Este vorba despre fostele sedii ale Direcției de Sănătate Publică (DSP) din strada Marchian și Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) din bulevardul Mihai Eminescu, ambele lăsate de izbeliște de Ministerul Sănătății. Cele două imobile au fost părăsite de DSP și CAS de mai mulți ani, tocmai din cauza stadiului avansat de degradare, iar de atunci ministerul nu a alocat nici un leu pentru lucrări.
Medicul deputat i-a solicitat transferul clădirilor în patrimoniul Consiliului Local Botoșani, pentru ca municipalitatea să poată investi în ele.
”Probabil că ministerul va ceda cu titlu gratuit dreptul de folosință al clădirilor pentru o perioadă de 99 de ani. Și 50 de ani ar fi însă bine”,
Tamara Ciofu, deputat PSD.
Deocamdată nu s-a stabilit exact actul prin care sediile DSP și CAS vor trece la CL Botoșani, rămânând ca juriștii Ministerului Sănătății să analizeze dacă este suficient un ordin de ministru sau dacă trebuie promovată o hotărâre de Guvern. Ca atare, săptămâna viitoare deputata se va întâlnit din nou cu Florian Bodog.
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile