Dacă în ceea ce priveşte finanţarea principalelor artere ale judeţului sau a altor obiective majore de investiţii, nu se pot lăuda cu vreo reuşită, în schimb deputaţii botoşăneni au intrat serios „în pâine” cu cheltuielile. Numai în prima lună de mandat, adică decembrie, cei opt parlamentari din Camera Inferioară au decontat aproape 13.000 de lei pentru activitatea birourilor parlamentare.
Aceasta s-a întâmplat în condiţiile în care jurământul a fost depus abia pe 20 decembrie şi deci abia din acel moment noii aleşi şi-au început oficial activitatea şi au putut consuma fonduri de la bugetul de stat. Au urmat apoi sărbătorile, activitatea la cabinete începând în majoritatea cazurilor abia în ianuarie. Mai mult, unii dintre noii aleşi şi-au deschis birouri la Palatul Administrativ, unde nu plătesc chirie potrivit reprezentanţilor Prefecturii, ci doar suportă utilităţile, din bugetul Legislativului, bineînţeles. Cu toate acestea, cu excepţia lui Andrei Dolineaschi, care a decontat doar 30 de lei, la toţi ceilalţi suma a fost aceeaşi, de 1.848 lei, când e vorba de primit bani de la buget diferenţele dintre parlamentarii Puterii şi cei ai Opoziţiei dispărând. Printre altele, pe cabinetele parlamentare pot fi decontate salariile angajaţilor şi cheltuieli cu bunuri şi servicii, de la electricitate şi apă caldă şi până la lubrifianţi auto, convorbiri telefonice şi abonament la Internet.
CITEŞTE ŞI:
Cazarea de 35.000 de euro a lui Gheorghe Marcu în Bucureşti - cum să decontezi bani pe chirie cu George Marcu proprietar de apartament în capitală