Parlamentarii de la PNL, PSD, USR-PLUS și AUR au fost întrebați la Realitatea Plus cum s-ar descurca dacă ar avea salariul minim pe economie? Demersul jurnalistic vine pe fundalul statisticilor care arată că 1,58 milioane de angajați din România lucrează pe un asemenea venit.
Printre cei intervievați s-a aflat și deputatul botoșănean Marius Budăi. Fost director al Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială și ex-director la Casa Județeană de Pensii, parlamentarul susține că în tinerețe avea la rândul său probleme cu leafa. Dar că a găsit soluții ca să își crească veniturile.
”Cu siguranță toți, la începutul carierei noastre, am trecut prin această problemă și ne aducem aminte că a fost foarte greu. Sigur că acum este foarte greu, nu îți permiți decât să plătești cheltuielile zilnice. Eu, când aveam un serviciu și aveam salariul minim, nu m-am oprit la un singur serviciu, am căutat altul și am avut și colaborări part-time, am ținut și contabilități la societăți comerciale, am căutat pe cât posibil legal să-mi rotunjesc veniturile familiei”,
Marius Budăi, deputat PSD.
Înainte de a fi propulsat de PSD director la cele două instituții cu subordonare guvernamentală, Marius Budăi a activat la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și la cabinetul parlamentar al lui Cătălin Buhăianu.
Marius Budăi este unul dintre cei mai în temă deputați în privința statisticilor de pe piață muncii, dat fiind faptul că timp de aproximativ un an a fost chiar ministrul al muncii și protecției sociale.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tiktok riscă o amendă de milioane de euro pentru Călin Georgescu: Democrația este sub atac
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Materiale esențiale pentru o construcție durabilă și bine izolată
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024