Democrat-liberalul a fost vândut de două fete şi încă în acelaşi timp. Cel puţin asta susţine parlamentarul la jumătate de an după ce faptele s-ar fi întâmplat. Cele două au evoluat pentru echipa de volei a oraşului, care şi-a întrerupt practic activitatea de performanţă în momentul în care deputatul a aflat că a fost înşelat.
Povestea ciudată a barajului cu CSM Lugoj
În primăvară Pro Volei a avut de disputat un baraj pentru Cupa Balcanică în companie formaţiei CSM Lugoj, care de asemenea era nou promovată şi pe care botoşănencele o învinseseră la barajul din 2010 pentru intrarea în Divizia A. Confruntarea s-a desfăşurat după modelul „cel mai bun din trei meciuri”, iar Pro Volei era mare favorită deoarece juca primul meci acasă şi dacă nu reuşea să îşi apropie calificarea după primele două partide, de la Botoşani şi Lugoj, meciul decisiv era programat la Sala Polivalentă. Prima înfruntare a confirmat statutul de mare favorită a Pro Volei, care s-a impus categoric, cu 3 – 0, câştigând seturile la diferenţe considerabile, 6, 11 şi 15. Ce a urmat a fost greu de înţeles. La Lugoj fetele au pierdut cu 0 – 3 fără drept de apel, iar la Botoşani au fost învinse din nou, cu 3 – 1, într-o partidă cu o sumedenie de greşeli inexplicabile. Finalul acelei partide a fost de-a dreptul halucinant, Cătălin Buhăianu a ţipat la antrenorul Berthold Văsuică în faţa celor aproximativ 800 de spectatori, iar tehnicianul nu a mai mers la vestiare, ci a părăsit sala laolaltă cu publicul. La şase luni de atunci parlamentarul a dezvăluit ce s-a întâmplat.
„În ultimul meci sunt vândut ca ultima precupeaţă”
„Am renunţat la Divizia A pentru că la ultimul meci de acasă cu Lugojul a fost vândut, da? Meciul a fost vândut! Cine a vândut… nu mai are rost să dau nume, despre morţi numai de bine. Iar eu în momentul în care mă duc şi construiesc ani de zile un lucru, şi am spus că vreau să joc în cupele europene şi în ultimul meci sunt vândut ca ultima precupeaţă din piaţă cred că e puţin cam mult”, a declarat Cătălin Buhăianu. Acesta susţine că are suficiente informaţii care i-au creat convingerea că a fost vândut de jucătoare. Ele nu ar fi respectat tactica şi ar fi jucat exact invers faţă de cum le-a cerut antrenorul, iar problema a fost şi că nu prea existau variante de înlocuire. În plus, ar fi primit informaţii şi de la oameni din volei din Constanţă şi până la Bacău. „Am elementele mele şi multe care mă fac să cred treaba asta şi am discutat cu mulţi şi din ţară, care mi-au spus «Cătălin… ţi-am spus că aşa o să păţeşti»”, a mai arătat preşedintele de onoare de la Pro Volei. Acesta susţine că două voleibaliste ar fi fost cumpărate, nefiind vorba nici de sârboaice, nici de fete crescute de la Botoşani, dar a refuzat să facă nominalizări. În schimb, este convins că antrenorul nu a avut vreo legătură cu acest aranjament. Cert este că acum Pro Volei tocmai a redebutat în Divizia B şi are jucătoare numai din Botoşani.
Botoşăneanul.ro a redat pe larg în aprilie lucrurile increidbile care s-au întâmplat la meciul cu CSM Lugoj:
https://www.botosaneanul.ro/stiri/pro-volei-pierdut-halucinant-cupele-europene-video/
https://www.botosaneanul.ro/stiri/certat-buhaianu-antrenorul-pro-volei-taiat-in-tribuna-dupa/
https://www.botosaneanul.ro/stiri/buhaianu-show-la-volei-tipat-amenintat-promite-revolutie-fo/
Iată video cu finalul acelui meci :
Sergiu BĂLĂŞCĂU
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile