Preşedintele orgnizaţiei municipale a PSD a cerut vineri dimineaţă desfiinţarea pensiilor parlamentare. Potrivit legislaţiei în vigoare, cei care au avut acest statut pot dobîndi o pensie mult mai mare decît restul vîrstnicilor chiar şi după un singur mandat, lucru cu care deputatul nu este de acord. „Un mandat sau două de parlamentar îi conferă o pensie într-un anumit cuantum, ceea ce mi se pare incorect. Cred că în funcţie de cît contribuim trebuie să primim şi pensii”, a declarat Costică Macaleţi. Acesta se află la al doilea mandat consecutiv de parlamentar şi crede că ar trebui să se ia în calcul la stabilirea cuantumului pensiei toată contribuţia făcută de-a lungul anilor, nu doar cea din anii de deputat sau senator. În ceea ce îl priveşte, parlamentarul a spus că „vreau să nu mă gîndesc la pensie pînă la 80 de ani”.
Sergiu Bălășcău
Jan 15, 2025
CLIPUL ZILEI: Mesajul primarului Cosmin Andrei la Zilele Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
S-a cerut DEMISIA prefectului la protestul MAI - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile