A ajuns la pupitru ca să le vorbească celor prezenți la lansarea candidaților și deputatul Costel Șoptică ce la alegerile din decembrie deschide lista pentru Senatul României.
Nu a dorit să vorbească despre sine.
”Nu o să fac o prezentarea a mea, știți foarte bine cine sunt, colegii mei au vorbit anterior despre programul de guvernare”
Costel Șoptică, deputat PNL
A punctat însă, dat fiind faptul că pe scenă se află și lideri PNL din județul vecin, pe dezvoltarea Zonei Botoșani – Suceava.
Și faptul că PNL are în programul de guvernare atragerea a peste 24 miliarde de euro în perioada care urmează pentru o economie sustenabilă, mărirea salariilor, construcția a opt spitale regionale, o sănătate la standarde europene și un învățământ asemenea.
”Mergeți acasă, vorbiți cu vecinii, vorbiți cu rudele, vorbiți cu ai voștri prieteni de oriunde ca pe data de 11 decembrie să voeze PNL”,
Costel Șoptică, deputat PNL
Liberalul a declarat că pe data de 12 decembrie își dorește un Guvern serios și cu Dacian Cioloș în frunte.
”Sper că pe 13 decembrie vom face hora noastră mare moldovenească aici pentru că iată am câștigat și avem un Guvern Cioloș ”
Costel Șoptică, deputat PNL
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024