Reducerea TVA la alimente este un exemplu clasic al Guvernării PSD despre cum poţi distruge un lucru bun, este de părere deputatul Costel Șoptică. Plecată ca o decizie cerută de toată lumea, reducerea taxei pe valoare adăugată a devenit minge de ping-pong între cei care trebuie să aplice măsura – autorităţi şi comercianţi.
Oficial, de la 1 iunie 2015, taxa pe valoare adăugată pentru alimente şi băuturi nealcoolice ar trebuie să se reducă de la 24% la 9%. În mod normal, preţurile de comercializare ar trebui să scadă cu aproximativ 12%.
Graba cu care se aplică această măsură are două tăişuri. La prima vedere, aplicarea unei astfel de măsuri, cu impact semnificativ asupra consumului, este bine să se facă în cel mai scurt timp, pentru ca oamenii să beneficieze cât mai repede de o astfel de decizie. Pe de altă parte, nepregătirea aplicării acestei decizii poate avea efect de bumerang, existând riscul să nu se întâmple nimic benefic, nici pentru consumatori, nici pentru bugetul de stat.
Există şi explicaţia pentru această decizie luată fără alte măsuri de susţinere în aplicarea ei. După pierdea alegerilor prezidenţiale, premierul Victor Ponta trebuia să iasă în evidenţă chiar în faţa propriului partid, nu numai a românilor, pentru a-şi păstra funcţia, iar măsura de reducere a TVA la alimente a fost soluţia considerată salvatoare pentru el.
Informaţiile apărute în spaţiul public arată că marii retaileri, care dau tonul pe piaţa produselor alimentare, au început să crească preţurile, ceea ce presupune că reducerea TVA de la 1 iunie nu va conduce la scăderile de preţuri anunţate de Guvernul Ponta, maximizând, însă, câştigurile comercianţilor. Marile lanţuri de magazine au căutat să profite de proasta aplicare a acestei decizii, care nu a impus niciun punct de reper în cazul preţurilor, la momentul anunţării reducerii TVA. De aceea, retailerii au avut toate motivele să susţină că nu au făcut nimic ilegal, că singurele majorări au reprezentat, de fapt, revenirea preţurilor la valorile anterioare unor promoţii.
Pentru că reprezentanţii Partidului Naţional Liberal din Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaţilor au chemat la audieri reprezentanţii marilor lanţuri de magazine, premierul Victor Ponta a ieşit la rampă cu tot felul de declaraţii, care mai de care mai ameninţătoare, ca să apară în ochii opiniei publice că ia atitudine şi îi înspăimântă pe retailerii avizi de profit.
Cel mai facil mod în care Guvernul PSD, premierul Victor Ponta, ar fi putut aplica corect măsura de reducere a TVA la alimente era să se aplice decizia Consiliului Concurenţei de înfiinţare a Comparatorului de preţuri.
De aproape un an, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, încearcă să înfiinţeze un astfel de comparator, dar s-a lovit de refuzul categoric al marilor retaileri de a furniza informaţii despre preţuri. A trebuit ca PNL să ceară aplicarea acestei măsuri pentru ca premierul Ponta să constate că Guvernul său are la îndemână acest instrument.
CLICK AICI ȘI VEZI DECLARAȚIA POLITICĂ A DEPUTATULUI PNL COSTEL ȘOPTICĂ
Românii vor putea călători fără viză în SUA de la sfârșitul lunii martie
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Botoșănean REȚINUT seara trecută: Extrem de beat a rănit un șofer care circula regulamentar
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Renault 5 e-tech electric desemnată “mașina anului 2025”
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
FC Botoșani a învins o echipă din Germania în al doilea amical din Turcia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Un incendiu cum rar sunt: Pompierii botoșăneni au salvat totuși casa
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile